Preşedintele clubului Pandurii, Eugen Pîrvulescu, are mare încredere în lotul de jucători pe care l-a regăsit la Târgu Jiu iar acest lot a contat mult în revenirea preşedintelui la echipă: „Avem jucători deosebiţi la Pandurii, jucători de valoare şi de caracter, iar acest lucru a contat foarte mult pentru revenirea mea la Târgu Jiu. Îi cunosc foarte, foarte bine şi am mare încredere în ei şi în potenţialul lor. Sunt sigur că uşor, uşor echipa îşi va reveni. Ne aşteaptă un război infernal, cu jocuri dificile. Dar eu cred că vom face o pregătire bună cu noul tehnician Edi Iordănescu pe bancă precum şi cu staff-ul de antrenori tineri pe care îi are, cred va face treabă bună la Târgu Jiu”. Preşedintele consideră că Pandurii se află acum pe un loc retrogradabil chiar dacă în clasament echipa e deasupra liniei retrogradării, pentru că e la egalitate de puncte cu alte două echipe: „Suntem condamnaţi să scoatem Pandurii de pe locul pe care îl ocupă, şi nu îi stă bine echipei noastre pe acel loc. Suntem deasupra liniei dar eu consider că suntem pe loc retrogradabil pentru că U Cluj, Pandurii şi Gaz Metan au acelaşi număr de puncte. M-am bucurat că Edi Iordănescu nu a stat pe gânduri şi nu i-a fost frică să preia echipa. Şi el are mare încredere şi simte că sunt jucători de calitate la Târgu Jiu”.
Tagged with: edi iordanescu eugen pirvulescu Pandurii