Pandurii Târgu Jiu a înregistrat un rezultat de egalitate în primul meci oficial programat în acest an. Meciul din etapa a 16-a dintre Pandurii şi Viitorul Şimian s-a încheiat, la egalitate, scor 2-2, după un joc dominat de echipa gazdă care a ratat mai multe ocazii de a marca. Scorul a fost deschis de echipa oaspete după un autogol al gazdelor, portarul Cătălin Iovicin scăpând în poartă mingea deviată de un coleg. Golurile echipei Pandurii au fost marcate de Bebeto Lupuleţ în minutul 69 din penalty şi în minutul 80.
Antrenorul Mario Găman a folosit următoarea echipă la acest meci: Cătălin Iovicin – David Savu (45 Marian Pleaşcă), Alberto Suentley, Jorgen Gomes, Cătălin Afrim (72 Andrei Truşescu), Mihai Stancu (45 Alfred Mensah), Eric Isquierdo, Marian Habet (72 Ovidiu Rasoveanu), Robert Petre, Bebeto Lupuleţ, Andrei Georgescu (88 Horaţiu Peia).