Antrenorul Edward Iordănescu şi-a exprimat speranţa că se va reuşi completarea lotului echipei Pandurii Târgu Jiu cu încă 2-3 jucători în această pauză competiţională de iarnă. Preşedintele Narcis Răducan face demersuri în acest sens şi a perfectat deja două transferuri, Florin Acsinte şi Alexandru Rauţă, jucători care se află deja în cantonamentul din Spania şi se pregătesc sub comanda antrenorului Edward Iordănescu. „Sperăm să reuşim să mai completăm lotul cu 2-3 jucători în această iarnă. Conducerea clubului, în frunte cu preşedintele Narcis Răducan, face demersuri în acest sens, există deja nişte tatonări şi chiar discuţii directe cu anumiţi jucători. Ce e mai important pentru mine e să reuşim să ne completăm lotul cu aceşti jucători într-un timp cât mai scurt, pentru că e important ca jucătorii transferaţi să aibă timp de adaptare, să se poată integra cât mai repede şi să parcurgă această perioadă alături de colegi. Vin apoi şi jocurile amicale şi vom avea o serie de jucători la echipa naţională şi, din nefericire, din cele patru jocuri planificate de noi, doar în două dintre ele vom avea toţi jucătorii la dispoziţie. De aceea nu este uşor pentru mine şi pentru staff-ul tehnic să încercăm să gestionăm cât mai bine această perioadă şi aşa cum am mai spus aşteptăm cu entuziasm să se materializeze toate transferurile”, a declarat antrenorul Edward Iordănescu din cantonamentul din Spania al echipei.