Pandurii Târgu Jiu a profitat de întreruperea din Liga 1 pentru meciul naţionalei cu Insulele Feroe şi a disputat un meci amical la Râmnicu Vâlcea cu echipa gazdă, CSM. Edward Iordănescu a folosit acest test pentru a le oferi minute în ritm de meci tuturor jucătorilor apţi din lot, excepţie fâcând jucătorii plecaţi la loturile naţionale, Pintilii, Nistor şi Matulevicius, dar şi cei accidentaţi, Erico, Christou şi Pleaşcă. Partida, desfăşurată pe un teren greu, afectat de ploile căzute, s-a încheiat cu scorul de 2-2 iar Edi Iordănescu s-a declarat mulţumit de utilitatea acestui test. „A fost un test util pentru că am profitat de această întrerupere și am încercat să gestionăm cât mai bine fizic, dar și tehnico-tactic această perioadă. Ne-am dorit acest test pentru ca și jucătorii care au avut mai puține minute până acum să le dăm minute în acest joc. Au fost și jucători de la echipa a doua pe care am vrut să-i văd, să văd cum răspund. A fost un joc bun, ne-am făcut antrenamentul așa cum trebuie”, e de părere antrenorul principal al echipei noastre. Următorul meci oficial pentru Pandurii Târgu Jiu este luni 6 aprilie, pe terenul celor de la Petrolul Ploieşti.
Tagged with: amical ramnicu valcea edi iordanescu pandurii targu jiu test util