Edi Iordănescu este începând de marţi noul antrenor principal al echipei Pandurii Târgu Jiu. Tânărul tehnician, în vârstă de 36 de ani, se declară onorat de propunerea venită din partea pandurilor. „Când a venit această propunere și am intrat în contact cu conducătorii și oamenii care susțin acest proiect, m-a onorat foarte tare. Menționez că erau deja discuții destul de avansate cu un alt club al cărui nume nu vreau să-l fac public, dar imediat toată atenția mea s-a îndreptat atunci către acest proiect, iar motivele sunt clare. În primul rând sunt oamenii care susțin acest proiect, pasiunea lor pentru fotbal, eforturile pe care le fac să susțină această echipă și vedeți ce se întâmplă în campionatul românesc, ce probleme sunt la cluburile din România. Aici este un mediu bun, un mediu pe care eu îl căutam, pe care eu mi-l doream”, a declarat noul antrenor al pandurilor care vede tinereţea sa ca pe un atu în noul proiect pe care l-a acceptat la Târgu Jiu. „Uneori, tinerețea este văzută ca un dezavantaj, dar vreau să vă spun că pe cât de tânăr, pe atât de pretențios sunt în tot ceea ce fac și la fel și la condiții. Chiar dacă m-a onorat foarte tare propunerea, au fost o serie de condiții pe care le mulțumesc conducătorilor că le-au acceptat și vor fi susținute. Condițiile nu sunt pentru mine, sunt pentru echipă și pentru jucători. Le mulțumesc și pentru sprijinul și încrederea pe care ni le oferă și sper să nu dezamăgim. Sper și sunt încrezător, întotdeauna îmi propun obiective importante, doar așa poate să apară și progresul.”
„Pandurii este un club de tradiție și asta a contat foarte mult în alegerea mea. Sunt un antrenor tânăr care își dorește și va fi mândru să aibă pe CV, Pandurii Târgu-Jiu și, așa cum spuneam, și cu rezultate bune în paralel.” Edi Iordănescu, antrenor Pandurii Târgu Jiu