Edi Iordănescu, antrenorul echipei noastre, a vorbit despre ultimul transfer al pandurilor, fundaşul sârb Nikola Vasiljevic. „Nikola este un jucător pe care l-am urmărit în ultima perioadă, i-am văzut mai multe jocuri, eu împreună cu stafful tehnic. Este un jucător tânăr, un jucător care vine de la OFK Belgrad din postura de căpitan de echipă, încă de la 21 de ani este căpitanul echipei, acum are 23 de ani, un jucător cu multe calităţi. Din punctul meu de vedere nu este însă un jucător la capacitate maximă, poate să mai crească, sigur tinereţea este un dezavantaj dar şi în jocul lui mai sunt multe de pus la punct. Totuşi mă bucură sosirea lui pentru că este un jucător ce poate să reprezinte şi o reţetă financiară bună în viitor pentru Pandurii, mulţumesc şi conducerii pentru că s-au făcut eforturi pentru a putea fi convins jucătorul, să se ajungă la un acord. Sper să-l integrăm cât mai repede şi să dea randamentul aşteptat. Îmi doresc ca până la al doilea cantonament, cel din Turcia, să fim în formulă completă. Aşa ne este şi nouă mai uşor şi nu mai trebuie să repetăm ori de câte ori vine un jucător nou. Este perioada scurtă şi încercăm ca până la ora debutului să fim cât mai bine din toate punctele de vedere”, a spus Edi Iordănescu în exclusivitate pentru panduriics.ro
Tagged with: edi iordanescu nikola vasiljevic Pandurii transfer