luni , 25 noiembrie 2024
panduriics.ro

Denis Brânzan: „Jucăm acasă, nu am pierdut deloc pe teren propriu și cred că o să câștigăm”

FOTO. www.gds.ro
Pandurii Târgu Jiu a avut un parcurs lăudabil până acum, în Liga a II-a, dovadă fiind locul patru ocupat după nouă etape și toată lumea este foarte concentrată asupra viitoarei confruntări, contra echipei UTA Arad, programată mâine, de la ora 16.00, pe terenul sintetic de lângă stadionul „Municipal“. Gorjenii nu au pierdut niciodată acasă și nici nu concep să o facă prea curând. „Jucăm acasă, nu am pierdut deloc pe teren propriu, avem doar un egal cu FC Argeș, și cred că o să câștigăm. Avem încredere în forțele noastre. O cunoaștem pe UTA! Sunt câțiva care au fost și aici, cu mine, cum ar fi Ciprian Rus, Enescu, care a jucat în Liga I, dar au o echipă destul de bună. Probabil că și ei au aspirații foarte mari, vor să promoveze sau să fie cel puțin în primele locuri. Eu sunt optimist, cred că o să câștigăm“, a declarat căpitanul echipei Pandurii Denis Brânzan (foto), pentru GdS.
Fotbalistul de 21 de ani consideră că un motiv important de care se leagă revirimentul grupării gorjene în acest sezon este redat de stabilitatea financiară. „Am avut un început foarte bun de campionat. Am avut o singură partidă pierdută, la Ploiești, dar pot spune că situația financiară a clubului este bună acum și se cunoaște. Avem primele la zi, am primit și o parte din salarii. Suntem câțiva jucători care avem ceva restanțe de primit din urmă, dar nu vor fi probleme, se vor rezolva curând. Avem promisiuni din partea conducerii că o să fie bine și în viitor. Contează foarte mult acest aspect. Vă dați seama că pentru fiecare contează și banii, pentru că avem familii și pentru asta muncim. E liniște în vestiar și suntem concentrați pe fotbal“, a explicat Denis Brânzan.
Alt aspect care a contribuit din plin la rezultatele bune din acest sezon este acela că mai mulți jucători au lucrat în trecut cu antrenorul Adrian Bogoi și știu filosofia acestuia despre fotbal. „Bunul mers al lucrurilor se datorează și faptului că unii dintre noi am mai lucrat cu antrenorul Adrian Bogoi la Pandurii II, pe când evoluam în Liga a III-a. Este un antrenor foarte bun, face niște antrenamente foarte bune și știe să ne mobilizeze la fiecare meci. Și la pauză, dacă nu facem o primă repriză foarte bună, vede bine ce nu merge și știe ce să ne transmită, iar indicațiile sale ne schimbă evoluția în partea a doua. Așa s-a întâmplat cu FC Arșeș. Eram conduși și în minutul 46 sau 47 am egalat, iar în repriza a doua trebuia să mai dăm două-trei goluri. Avem un stil mai ofensiv, jucăm foarte bine pe flancuri, unde se regăsesc Pârvulescu și Tudoran, avem și un atacant, Philip Nsiah, care ne ajută foarte mult pe mingile lungi. Nu avem un joc foarte bun de posesie sau de atac pozițional, dar creștem de la meci la meci“, a spus Brânzan, care speră să aibă un an bun în tricoul echipei Pandurii: „Sper să fie anul meu. Sunt mai vechi la echipă, mă pregătesc bine, am și marcat la Brăila. Vreau să fac o treabă bună în continuare. Majoritatea traversăm o perioadă bună“.
Întrebat dacă poate Pandurii Târgu Jiu să producă surpriza și să promoveze anul acesta, Denis Brânzan a afirmat: „Nu știu, e devreme să ne pronunțăm, au trecut abia nouă etape. Din iarnă, dacă o să avem o situație foarte bună în clasament și mai vin și jucători cu experiență, de ce nu, se poate. Noi mai vorbim despre asta în vestiar, dar e cale lungă până acolo. Luăm etapă cu etapă, încercăm să scoatem maximum de la fiecare meci și vedem ce se întâmplă“.
www.gds.ro

Du-te sus

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Politica de utilizare a Cookie-urilor

Cookie-urile sunt fișiere mici de text care sunt stocate pe computer, tabletă sau telefon mobil atunci când vizitezi un website. Cookies sunt standard industrial si sunt folosite de cele mai multe site-uri, inclusiv de cele administrate de noi, usurand accesul permament al unui utilizator la un site. Aceasta tehnologie ne permite sa adaptam siteul la nevoile dvs. Daca nu doriti informatii colectate prin utilizarea de Cookies, exista in multe browsere un procedeu simplu care va permite sa respingeti sau sa acceptati caracteristicile/functiile Cookies. Dar va rugam sa retineti ca Cookies ar putea fi necesare pentru a va putea furniza anumite facilitati ale serviciilor noastre online.

Google Analytics este instrumentul de analiză care ajută proprietarii de site-uri și de aplicații să înțeleagă cum interacționează vizitatorii cu proprietățile lor. Google Analytics poate folosi un set de cookie-uri pentru a culege informații și pentru a raporta date statistice privind utilizarea site-ului, fără a trimite la Google date care identifică vizitatorii.

„euCookie” este un cookie prin care retinem daca utilizatorul a acceptat modul de utilizare al cookie-urilor.

panduriics.ro foloseste cod pentru monitorizarea traficului oferit de trafic.ro.

Puteti evita cookie-urile schimband setarile browser-ului dumneavoastra. De asemenea puteti sterge cookie-urile existente. Va rugam sa cititi in sectiunea “ajutor “ a browserului cum sa procedati pentru a afla mai multe despre cookies, inclusiv cum sa vedeti setarile acestora si modul de a le gestiona si a le sterge.

Închide