Mijlocaşul echipei noastre, Dan Nistor, a fost inclus în echipa etapei cu numărul 29 întocmită de site-ul Ligii Profesioniste de Fotbal. Decarul pandurilor a impresionat prin travaliul susţinut în meciul câştigat pe teren propriu cu Dinamo, scor 3-2, dar şi prin golul victoriei marcat cu o scăriţă de efect peste Naumovski cu 10 minute înainte de finalul partidei. Pentru mijlocaşul împrumutat de la gruparea franceză Evian, a fost primul gol în Liga 1 în acest sezon, el mai marcând până acum în sferturile Cupei Ligii în victoria, 2-0, pe teren propriu cu Oţelul Galaţi din decembrie.
Echipa etapei 29 în viziunea revistei oficiale LPF:
PORTAR
Gabriel Abraham (Oţelul / 24 ani / 6 jocuri) – Oţelul a remizat la Mediaş şi a strâns şapte puncte în ultimele trei jocuri. Gălăţenii au început reconstrucţia echipei, iar un câştig este Abraham, cel care s-a dovedit a fi în aceste partide un portar pe care se vor putea baza.
APĂRĂTORI
Tiago Lopes (CFR Cluj / 26 ani / 16 jocuri) – A marcat un nou gol de trei puncte, precedentul reuşindu-l în toamnă, atunci când a înscris în acelaşi minut 94 cu U Cluj. În plus, el a dat pasa decisivă la reuşita lui Păun.
Lucian Goian (FC Braşov / 32 ani / 10 jocuri) – A avut o prestaţie sigură reuşind, alături de Leko, să oprească la timp orice încercare de atac venită din partea lui Bawab şi Ivan, principalele arme trimise în ofensivă de Emil Săndoi şi Sorin Cârţu.
Fernando Varela (Steaua / 27 ani / 25 jocuri) – Chiar dacă Steaua a pierdut, prestaţia lui Varela de pe toată durata jocului a fost de un nivel foarte bun, el fiind în acest retur jucătorul cu cele mai mici oscilaţii în evoluţii dintre toţi componenţii lotului lui Costel Gâlcă.
Laszlo Sepsi (ASA / 27 ani / 27 jocuri – toate integralist) – A blocat perfect orice încercare de atac venită de pe partea dreaptă a Stelei, dar şi-a făcut prezenţa în mai multe rânduri şi în atac.
MIJLOCAŞI
Martinus Quenten (FC Botoşani / 24 ani / 25 jocuri) – A făcut în Giuleşti un nou meci foarte bun, primul gol venind după o acţiune personală finalizată cu o pasă spre Ivanovici, a cincia decisivă în stagiunea curentă.
Dan Nistor (Pandurii / 26 ani / 28 jocuri) – Pe lângă golul înscris, gol care s-a dovedit a fi de trei puncte, a mai expediat alte două şuturi periculoase pe poarta dinamoviştilor. Jocul prestat împotriva bucureştenilor ne-a amintit de acel Dan Nistor care pleca la Evian în 2013.
Takayuki Seto (Astra / 29 ani / 28 jocuri) – Cel mai vechi străin din lotul Astrei, Seto a înscris golul egalizator cu Petrolul, readucându-i pe giurgiuveni în joc. Astfel, japonezul a contribuit la prima victorie din istoria echipei de la malul Dunării pe terenul petroliştilor.
Ianis Zicu (ASA / 31 ani / 25 jocuri) – A marcat pentru a treia oară în carieră pe prima scenă în poarta Stelei, de această dată reuşind să şi câştige (2005-2006, Steaua-Dinamo 2-2; 2006/2007, Rapid-Steaua 2-3). Cifrele lui Ianis în 2015 sunt fantastice: cinci goluri (patru decisive) şi trei pase decisive.
ATACANŢI
Marius Niculae (Dinamo / 34 ani pe 16 mai / 9 jocuri) – Revenit în această iarnă la echipa unde a debutat la doar 15 ani şi 6 luni, Marius Niculae are cele mai bune cifre dintre toate achiziţiile „alb-roşilor” din iarnă. La Tîrgu Jiu a marcat cel de-al treilea gol în doar nouă jocuri şi i-a pasat decisiv lui Marius Alexe, bifând astfel şi a treia pasă decisivă.
Bojan Golubovic (CSMS Iaşi / 31 ani / 12 jocuri) – A marcat pentru a patra oară în returul ediţiei curente, astfel că a ajuns la 35 de reuşite pe prima scenă din România. În plus, în ultimul minut al meciului cu Ceahlăul, l-a servit excelent pe Badic la golul al doilea.
ANTRENOR
Liviu Ciobotariu (ASA / 44 ani) – Este neînvins pe banca mureşenilor, 10 victorii şi 2 remize, rezultate în urma cărora a recuperat diferenţa de 13 puncte faţă de Steaua, formaţie pe care a învins-o în etapa a 29-a, chiar pe terenul acesteia.