Conducerea clubului Pandurii Târgu Jiu a făcut apel, la Curtea de Apel Craiova, pentru a solicita suspendarea sentinţei Tribunalului Gorj, nr.361/ 27.11.2019 iar cererea a fost astăzi admisă. Prin documentele depuse clubul Pandurii Târgu Jiu a cerut suspendarea executării provizorii de drept a sentinţei nr.361/ 27.11.2019, pronunţată de Tribunalul Gorj, prin care au fost admise cererile formulate de administratorul judiciar Consulting Company IPURL şi creditoarea AJFP Gorj, care au solicitat deschiderea procedurii falimentului faţă de Clubul Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu.
Decizia Curţii de Apel Craiova este fără cale de atac: „Solutia pe scurt: Admite cererea. Dispune suspendarea executării sentinţei nr.361 pronunţată la data de 27.11.2019 de judecătorul sindic de la Tribunalul Gorj în dosarul nr.4036/95/2016 până la soluţionarea cererii de suspendare formulată în apel. Fara cale de atac”.
CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu