Clubul Pandurii Lignitul Târgu Jiu precizează că jucătorul Mihai Răduţ nu s-a aflat în stare de suspendare la meciul din etapa a 32-a dintre FC Botoşani şi Pandurii.
Facem această precizare pentru a asigura suporterii echipei că nu este nici un fel de problemă, aceştia fiind îngrijoraţi că Pandurii ar putea pierde meciul cu FC Botoşani la masa verde. Jucătorul Mihai Răduţ avea, înaintea partidei din etapa a 32-a cu FC Botoşani, şase cartonaşe galbene, aşa cum se arată corect pe site-ul oficial al LPF. Conform raportului de arbitraj al meciului dintre Pandurii şi FC Braşov din etapa cu numărul 31, cartonaşul galben la care s-a făcut referire nu a fost primit de Mihai Răduţ, ci de jucătorul Andrei Cordoş la faza petrecută în minutul 80 al întâlnirii.