Clubul Sportiv PANDURII LIGNITUL TÂRGU JIU a depus astăzi, 18.03.2021 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, plângere penală împotriva Primăriei Municipiului Târgu Jiu și a Consiliului Local al Municipiului Târgu Jiu pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, instigare la abuz în serviciu în formă continuată, fals intelectual, bancrută frauduloasă, complicitate la bancrută frauduloasă și furt de proprietate.
În perioada 2014 – 2021, din investițiile realizate cu fonduri proprii de către Clubul Sportiv Pandurii Lignitul Tg. Jiu, Primăria Municipiului Târgu Jiu, cu sprijinul Consiliului Local, a trecut în patrimoniul său public/privat bunuri în valoare de 16 milioane RON (160 miliarde lei vechi), prin acte și hotărâri administrative bazate pe date false.
În perioada 2019 – 2021, C.S. Pandurii Lignitul Târgu Jiu a încercat, prin mai multe acțiuni civile, să își recapete patrimoniul însușit abuziv de către Primăria Municipiului Târgu Jiu.
C.S. Pandurii Lignitul Târgu Jiu se află în procedura insolvenței, conform Legii 84/2014. Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu fiind membru fondator al Clubului. Prin hotărârile emise, a ascuns parte din averea debitorului, folosindu-i patrimoniul pentru încasarea de foloase necuvenite, respectiv prin închirierea către alte entități a unor bunuri care aparțin Clubului.
Conducerea C.S. Pandurii Lignitul Tg. Jiu