Fundaşul Marian Pleaşcă, a ajuns la un acord cu conducerea clubului Pandurii Târgu Jiu pentru semnarea unui nou contract cu echipa noastră. Acesta a semnat azi un contract pentru trei ani cu Pandurii Târgu Jiu, după ce vechiul contract cu echipa noastră a expirat în vara acestui an.
Marian Pleaşcă are 25 de ani şi este un jucător crescut şi pregătit la Centrul de Copii şi Juniori al clubului Pandurii care a evoluat constant după încheierea junioratului numai pentru echipa noastră, primind ca jucător al echipei Pandurii şi prima sa convocare la echipa naţională. Fundaşul s-a accidentat însă sezonul trecut, în cursul lunii martie, la un joc cu Steaua şi a fost nevoit să lipsească o perioadă mai lungă de pe teren, fiind supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi în Ungaria. După patru luni de absenţă de pe teren Marian Pleaşcă este complet refăcut şi a semnat un nou contract cu echipa noastră după ce preşedintele Narcis Răducan anunţase încă de săptămâna trecută că intenţionează să îl convingă pe fundaş să semneze din nou cu Pandurii Târgu Jiu.
Încă de la începutul acestei săptămâni Marian Pleaşcă a revenit la Târgu Jiu şi s-a antrenat cu echipa, efectuând un program de pregătire fizică. Acesta a precizat că este complet refăcut şi că va începe în curând pregătirile cu colegii de echipă, fiind nerăbdător să revină pe teren.