Conducerea clubului Pandurii Târgu Jiu anunţă că jucătorul Denis Brânzan, accidentat în meciul din etapa a 18-a cu ASU Politehnica Timişoara, va fi operat în urma fracturilor suferite la faţă, la Timişoara, de către unul dintre cei mai buni specialişti în domeniu de la Clinica de chirurgie oro-maxilo-facială din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă din Timişoara. Este vorba de Dr. Şerban Talpoş, medic primar în chirurgie orală şi maxilo facială, intervenţiile chirurgicale fiind programate mâine. Jucătorul a fost internat în această dimineaţă la Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă din Timişoara, clubul Pandurii făcând demersurile necesare pentru ca jucătorul să fie operat cât mai repede şi de cei mai buni specialişti, pentru a se reface şi a putea reveni curând pe teren.
Căpitanul echipei Pandurii, Denis Brînzan, s-a accidentat în prima parte a meciului cu ASU Politehnica Timişoara şi a fost transportat de pe teren la spitalul din Timişoara unde a fost diagnosticat cu mai multe traumatisme grave la nivelul feţei: traumatism cranio-facial cu fractură perete lateral orbita dreaptă, fractură perete lateral și anterior cu înfundare sinus maxilar drept, fractura maxilo – malara dreapta, echimoza suborbitara dreapta si emfizem regiune zigomatica dreapta hemosinus drept.