Căpitan al echipei Pandurii în sezonul trecut şi posesor al banderolei şi la meciul cu FC Voluntari din ultima etapă, Paul Anton a revenit printre titularii echipei după ce a lipsit o perioadă de pe teren, mai ales în a doua parte a pregătirii de vară. Anton recunoaşte că startul de sezon nu a fost cel mai bun pentru Pandurii. „Nu prea suntem mulțumiți, eu unul mă așteptam să avem cel puțin șase puncte după aceste prime trei etape. Dar și condițiile în care s-a jucat ultimul meci,a fost inuman, iar sâmbătă va fi la fel. Cine se adaptează mai rapid va avea câștig de cauză. Legat de joc, încă suferim, nu avem ritm, din păcate suntem câțiva jucători care nu avem același nivel din punct de vedere fizic cu ceilalți și asta se vede. Sperăm să ajungem cât mai repede la un nivel bun. Deocamdată nu suntem pregătiți, suferim la partea fizică și omogenitate. Au plecat mulți jucători, alții au venit, iar cei care au venit au valoare bună, au arătat asta pe unde au fost. Trebuie să demonstrăm că suntem ca și valoare peste ceea ce am fost anul trecut. E nevoie de timp pentru a demonstra. Cu siguranță atunci când vom intra în ritm, vom arăta mai bine” a spus căpitanul Pandurilor care se bucură că acum există o mai mare concurenţă la echipă: „Mă bucur că există concurență. E benefică. În 2-3 etape vom fi 100%. Eu îmi doresc ca la ora jocului cu Iașiul să fim proaspeți, să fim inteligenți și să completăm lipsa aceasta de formă. Vreau să văd Pandurii în primele 6 echipe din Liga I, în play-off. Ne luptăm pentru o poziție cât mai bună. Însă, e devreme să vorbim acum, să dăm pronosticuri. Și sezonul trecut am început cu gânduri mărețe și ne-am bătut la evitarea retrogradării. Luăm etapă cu etapă, meci cu meci. Aici este un mediu foarte bun și avem o șansă bună de a face performanță, iar asta ar trebui să ne motiveze”. Paul Anton a evoluat 90 de minute în jocul şcoală de azi disputat de Pandurii în compania echipei a doua şi a reuşit să înscrie un gol.