Antrenorul Călin Cojocaru a declarat după meci că a fost un test util din puncte de vedere fizic, mai ales că echipa a avut un antrenament fizic intens cu câteva ora înaintea jocului: „Un test util din punct de vedere fizic pentru că nu o să avem prospeţime sau nişte legături de joc bune. Am încercat să îi împart cât de cât echilibrat pentru că venim după un antrenament fizic destul de intens efectuat dimineaţă. Practic am avut trei ore între antrenament şi meci şi acest lucru s-a văzut. Ne-am creat ocazii dar am primit un gol, şi acest lucru nu-mi convine. Nu vreau să primesc gol de la echipe mai ales din ligi inferioare, având în vedere că echipa celor de la Dolce Vita este o selecţionată aşa a jucătorilor de minifotbal. Sunt jucători cu calitate care au jucat la nivelul ligii a doua şi a treia, dar jucători buni. Şi din punct de vedere fizic a fost foarte util pentru noi acest meci. Şi la meciul cu Dăeşti i-am certat pentru că ne-a bătut atunci o echipă de Liga 3 care nu a arătat nimic, o echipă supraponderală care nu a arătat nimic. Mie nu îmi convin aceste lucruri, vreau atitudine de la ei chiar dacă sunt obosiţi, vreau să văd că trag până la ultima suflare. Lucrul acesta mi-l doresc de la ei şi în campionat, să aibă o atitudine corespunzătoare”.
Pandurii Târgu Jiu a încheiat la egalitate meciul amical programat miercuri după-amiază, scor 1-1, cu o selecţionată a echipelor de minifotbal din campionatul Dolce Vita.