Pandurii Târgu Jiu a susţinut astăzi cel de-al şaselea meci de verificare de la debutul pregătirilor pentru noul sezon. Adversarul a fost CSM Slatina, o echipă care s-a reunit cu două săptămâni mai devreme decât Pandurii Târgu Jiu și care a perfectat şi numeroase transferuri până acum.
Scorul partidei disputate pe terenul din Slatina a fost 6-0 pentru formaţia gazdă, care conducea la pauză cu 1-0, după un gol spectaculos marcat la vinclu, dintr-un sut puternic, de la 25 de metri, în minutul 45. Până la marcarea golului Pandurii a dominat jocul dar a ratat mai multe ocazii de a deschide scorul prin Acosta, Rasoveanu şi Obeng. După pauză ambele echipe au efectuat mai multe schimbări, antrenorul Călin Cojocaru trimiţând pe teren mai mulţi jucători juniori dar şi jucătorii aflaţi încă în probe, pentru a se edifica asupra acestora.
Pandurii Târgu Jiu a evoluat în prima repriză în formula: Iovicin – Afrim, Okeke, Robert Stancu, Robert Petre, Sean, Mensah, Acosta, Pleaşcă, Rasoveanu, Obeng. În repriza a doua antrenorul Călin Cojocaru a trimis pe teren jucătorii tineri din lot, juniori şi jucătorii aflaţi în probe, după pauză intrând pe teren şi Opriţa, Corduneanu, Tănăsoiu, Cojocaru, Mihai Stancu, Patrik, Habet, Lupuleţ, Dumitrescu şi Ciutacu.
Antrenorul Călin Cojocaru a precizat că mai aşteaptă încă trei jucători până la definitivarea lotului iar de miercuri echipa va intra în cantonament pentru a pregăti noul sezon, urmând să fie cantonată la baza proprie de pregătire de la Centrul de Copii şi Juniori.