Mijlocaşul Adrian Ropotan a transmis azi un mesaj emoţionant foştilor colegi şi echipei tehnice precum şi conducerii clubului Pandurii, după ce ieri s-a despărţit amiabil de clubul la care a evoluat în prima parte a acestui an, pentru a face un pas înainte în cariera sa de fotbalist profesionist. Ropotan s-a alăturat lotului la începutul acestui an şi s-a integrat rapid la noua echipă devenind un component de bază al lotului pregătit de antrenorul Edward Iordănescu. Faptul că s-a simţit bine la Târgu Jiu şi că a avut parte de succese cu echipa l-a făcut să se despartă cu greu de foştii colegi cărora le-a transmis azi şi un mesaj alături de urările sale de succes: „Vreau să le transmit foştilor colegi de la Pandurii că le voi ţine pumnii şi voi fi cu sufletul lângă ei. De asemenea, vreau să le mulţumesc pe această cale tuturor celor care au avut încredere în mine, lui Mister, stafului tehnic, lui Narcis şi echipei, care pentru mine a fost o a doua familie. Perioada petrecută în sânul acestei familii, pentru că toți am fost o familie şi am luptat toţi pentru un singur ţel, a fost una foarte frumoasă. Sunt convins că Pandurii va forma o echipă la fel de bună şi sezonul viitor. Vreau să le mulţumesc să le urez baftă şi Hai Pandurii!”