Juniorii republicani ai clubului Pandurii Târgu Jiu dispută mâine, pe terenul sintetic de la Târgu Jiu, meciurile restanţă din prima etapă a returului cu SC CSU Craiova. Cele două meciuri din etapa a 16-a au fost amânate la începutul returului pentru că oaspeţii de la Craiova au avut mulţi jucători convocaţi la lotul naţional. Juniorii A vor disputa partida cu SC CSU Craiova de la ora 12:00 iar juniorii B de la ora 14:00. Tot mâine se dispută un alt meci restanţă din seria a IV-a a campionatului naţional, dintre CS Şcoala de Fotbal Gică Popescu şi CSS Drobeta Turnu Severin.
Înaintea disputării acestui joc restanţă, juniorii A de la SC CSU Craiova ocupă locul I în clasament cu 42 de puncte fiind urmaţi de cei de la Pandurii Târgu Jiu cu 41 de puncte.Şi în clasamentul juniorilor B situaţia din clasament este identică dar diferenţa de puncte între SC CSU Craiova şi Pandurii este mai mare.