Pandurii Târgu Jiu dispută astăzi un prim meci amical în cantonamentul din Antalya. Partida cu ruşii de la Tom Tomsk va începe de la ora 17:00, ora României fiind aceeaşi cu cea din Antalya. Meciul va marca şi debutul lui Edi Iordănescu pe banca pandurilor într-un meci de verificare, tânărul antrenor de 36 de ani fiind instalat în funcţie la finele turului. În primul cantonament al iernii, Nistor şi colegii săi au avut parte doar de pregătire fizică şi tehnico-tactică la Izvorani, nefiind programat niciun meci amical în acel stagiu. Adversarii noştri de astăzi de la Tom Tomsk au retrogradat la finele sezonului trecut în liga a doua. În momentul de faţă Tom Tomsk este pe locul 2 în liga secundă, loc promovabil, are 42 de puncte după 21 de etape şi este la 3 puncte în spatele liderului Anzhi.