Cele două stagii de pregătire ale echipei Pandurii au fost perfectate urmând ca cele două cantonamente să fie efectuate în două baze sportive moderne unde fotbaliştii vor avea la dispoiziţie toate facilităţile necesare pregătirii. Echipa va reveni la Târgu Jiu după vacanţă, pe data de 7 ianuarie şi va efectua vizita medicală dar şi o reacomodare la efort pe terenurile din Târgu Jiu. Pe data de 12 ianuarie lotul se va deplasa la Izvorani, în apropiere de Bucureşti, şi se va antrena la Complexul Olimpic Sydney 2000 din localitatea Izvorani.
Preşedintele Eugen Pîrvulescu a precizat că antrenorul Edi Iordănescu a ales această locaţie pentru că acolo s-au pregătit şi jucătorii de la Steaua şi că cel de-al doilea stagiu va fi efectuat în Antalya, la Mardan Sport Complex, acolo unde Pandurii s-au pregătit şi în urmă cu un an: „S-a perfectat întregul program de pregătire, pe data de 7 ianuarie avem reunirea lotului la Târgu Jiu după care vom efectua vizita medicală şi o reacomodare la efort cu câteva antrenamente la Târgu Jiu. Pe data de 12 ianuarie se va pleca în primul stagiu centralizat de pregătire la baza sportivă de la Izvorani. Edi Iordănescu a dorit foarte mult să mergem acolo pentru că a fost cu Steaua şi a beneficiat de condiţii foarte bune. Ne vom pregăti acolo până pe data de 21 ianuarie după care de pe 25 ianuarie până pe 8 februarie mergem în Antalya unde o să disputăm minim şase jocuri de verificare. Locaţia pentru cantonament va fi la baza sportivă de la Mardan Sport Complex, unde am mai fost, Edi a fost şi el acolo cu Fortuna Brazi ultima dată şi ştie că sunt condiţii foarte bune de pregătire acolo. În primul rând terenurile de antrenament pentru că avem două terenuri mereu la dispoziţie şi sunt biliard, foarte, foarte bune. Noi am mai fost acolo în două stagii de pregătire anul trecut. E o bază sportivă foarte bună, exact cum a făcut federaţia la Mogoşoaia, aşa vom avea şi la Mardan. Vom avea şase jocuri de verificare aşa cum a solicitat antrenorul, vom vedea acolo la faţa locului cum vor fi programate, poate că doreşte să dea minute tuturor jucătorilor să evolueze, încă nu este nimic bătut în cuie şi rămâne la latitudinea antrenorului principal”.
Mardan Sport Complex este o bază sportivă modernă din Antalya care în ultimi ani a devenit un loc obişnuit de pregătire pentru Pandurii. Mardan este locul de cantonament al mai multor echipe printre care şi Sahtior Doneţk pe care Pandurii au şi întâlnit-o într-un amical în urmă cu un an. Pe lângă terenul de joc din stadionul Mardan, dotat cu 15 000 de locuri, complexul include şi alte patru terenuri de antrenament, precum şi toate dotările necesare pentru refacerea jucătorilor. Pandurii au efectuat patru stagii de pregătire în Complexul Sportiv Mardan, din 2010 până acum.