sâmbătă , 23 noiembrie 2024
panduriics.ro

Pandurii Târgu Jiu va avea ca prioritate transferul unui fundaş central în perioada de iarnă

ANTRENAMENT PANDURIIPreşedintele Eugen Pîrvulescu a declarat că se doreşte completarea lotului actual, principala prioritate fiind acum transferul unui fundaş central. Absenţa din lot pentru o perioadă lungă de timp a fundaşului Christou Paraskevas, care a fost accidentat timp de câteva luni, a creat mari probleme echipei. Acesta s-a operat dar nu este sigură revenirea sa pe teren de la debutul returului. În acelaşi timp preşedintele a precizat că nu se vor face multe transferuri la echipă în perioada de iarnă: „Lotul trebuie doar foarte puţin înnoit, de obicei în perioada de iarnă se fac foarte puţine transferuri şi e normal aşa. Şi la noi va fi la fel, nu vom face prea multe transferuri. La capitolul sosiri ne interesează foarte mult o poziţie, aceea de fundaş central, acolo unde Pandurii stă destul de rău. Am jucat foarte mult cu improvizaţii şi s-a simţit absenţa lui Christou Paraskevas în opinia mea, pentru că am urmărit toate jocurile echipei în această perioadă, doar unul singur am ratat dar mi-am propus să le revăd acum pentru că sunt înregistrate pe Look Tv. Este o poziţie foarte importantă, o poziţie unde suntem vulnerabili, sperăm să găsim o soluţie cât mai repede, ne-am bucura ca Paraskevas să poată să îşi revină. Iar cu restul jucătorilor care compun lotul echipei noastre nu sunt probleme. În afară de Mevlja, al cărui contract nu s-a prelungit, mai intenţionăm să reziliem contractele la unul sau doi jucători. Sperăm să găsim înţelegere şi să reziliem pe cale amiabilă acordurile cu jucătorii. E vorba de jucători care au evoluat mai puţin, cred că şi ei se aşteptau să fie chemaţi de conducere şi să fie anunţaţi să îşi caute echipe. E bine să îi anunţăm din timp nu în ultimul moment. Am început aceste discuţii cu ei pentru că e un lucru normal”. Jucătorii echipei Pandurii Târgu Jiu nu au prea multe oferte de a pleca de la Târgu Jiu. Chiar dacă au avut o cotă foarte bună în urmă cu un an, poziţia pe care se află acum echipa le-a adus un recul iar cota le-a scăzut, după cum a declarat preşedintele clubului Pandurii, Eugen Pîrvulescu: „Pentru un jucător de la o echipă care e pe acest loc pe care suntem noi şi cum jocul echipei a fost unul modest, e greu să mai vină o ofertă. Jucătorii noştri au avut o cotă bună, au avut un CV impresionant după ce au jucat în grupele Europa League, dar în momentul în care echipa se bate la retrogradare a venit un recul şi a scăzut şi cota lor. Asta voi discuta cu ei, şi sunt sigur că şi ei şi-au dat seama după cum am aflat din discuţiile telefonice sau când m-am întâlnit cu ei. Pentru a reveni la cota de anul trecut sunt şi ei conştienţi că trebuie să schimbe ceva, trebuie să schimbăm cu toţii ceva pentru ca echipa să îşi revină”. Chiar şi în aceste condiţii a existat interes pentru unii dintre jucătorii de la Pandurii, interesul Stelei pentru golgheterul Mihai Roman fiind destul de mediatizat. Preşedintele Eugen Pîrvulescu a recunoscut că atacantul este monitorizat de Steaua dar acesta nu va pleca acum de la Pandurii. „Ştiu că Mihai Roman este monitorizat de Steaua şi e un lucru bun pentru un jucător tânăr care a venit în vară la Târgu Jiu. Eu am insistat foarte mult ca el să vină la Pandurii, îl ştiam de la Severin şi chiar şi-a amintit şi mi-a spus că i-am promis că îl voi lua la Pandurii. Mă bucur pentru Mihai, el este şi un exemplu pentru jucătorii tineri care, eu zic că sunt jucători cu potenţial, jucători care pot să fie în viitor curtaţi şi ei de alte echipe. Dar Roman, acum marcând opt goluri şi fiind convocat şi la echipa naţională e normal să fie curtat de alte echipe”, a precizat preşedintele clubului care a explicat condiţiile în care Roman poate pleca de la Târgu Jiu: „Mihai Roman poate pleca cu o singură comdiţie, la fel cum am procedat şi cu ceilalţi jucători care au plecat la Steaua, dacă va fi să fie Steaua. La fel cum s-a procedat cu Pintili, Matei sau Chiricheş, dacă totul va fi ok, probabil o să semnăm pentru transferul jucătorului, dar numai din vară. Pentru că avem nevoie de un jucător ca Mihai Roman, de un oportunist în faţa porţii, un jucător care marchează. Dar, în acelaşi timp, chiar am discutat cu Mihai, şi el are mare nevoie de Pandurii Târgu Jiu. El este conştient de acest fapt şi mă bucur că Mihai Roman îşi doreşte foarte mult să rămână la Pandurii până în vară şi să ajute echipa. Şi din vară o să îi urăm succes, dacă se va realiza acest transfer. Îmi place cum gândeşte, am vorbit cu el la telefon, vorbim foarte des şi nu mă sună să mă întrebe dacă au sunat cei de la Steaua, e un tip cu picioarele pe pământ. Şi contează foarte mult acest lucru”.

Du-te sus

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Politica de utilizare a Cookie-urilor

Cookie-urile sunt fișiere mici de text care sunt stocate pe computer, tabletă sau telefon mobil atunci când vizitezi un website. Cookies sunt standard industrial si sunt folosite de cele mai multe site-uri, inclusiv de cele administrate de noi, usurand accesul permament al unui utilizator la un site. Aceasta tehnologie ne permite sa adaptam siteul la nevoile dvs. Daca nu doriti informatii colectate prin utilizarea de Cookies, exista in multe browsere un procedeu simplu care va permite sa respingeti sau sa acceptati caracteristicile/functiile Cookies. Dar va rugam sa retineti ca Cookies ar putea fi necesare pentru a va putea furniza anumite facilitati ale serviciilor noastre online.

Google Analytics este instrumentul de analiză care ajută proprietarii de site-uri și de aplicații să înțeleagă cum interacționează vizitatorii cu proprietățile lor. Google Analytics poate folosi un set de cookie-uri pentru a culege informații și pentru a raporta date statistice privind utilizarea site-ului, fără a trimite la Google date care identifică vizitatorii.

„euCookie” este un cookie prin care retinem daca utilizatorul a acceptat modul de utilizare al cookie-urilor.

panduriics.ro foloseste cod pentru monitorizarea traficului oferit de trafic.ro.

Puteti evita cookie-urile schimband setarile browser-ului dumneavoastra. De asemenea puteti sterge cookie-urile existente. Va rugam sa cititi in sectiunea “ajutor “ a browserului cum sa procedati pentru a afla mai multe despre cookies, inclusiv cum sa vedeti setarile acestora si modul de a le gestiona si a le sterge.

Închide