Pandurii Târgu Jiu vrea să câştige mâine seară pe Cluj Arena şi să meargă mai departe în semifinalele Cupei României. Tragerea la sorţi pentru această fază a competiţiei a scos în calea pandurilor formaţia Universitatea Cluj iar istoricul întâlnirilor directe dintre cele două echipe ne dă speranţe că noi vom fi cei care ne vom bucura la final. Astfel, Pandurii Târgu Jiu şi U Cluj s-au întâlnit de 12 ori în meciuri oficiale începând din 29 iulie 2007, data primei confruntări între cele două echipe. Atunci pe „Ion Moina”, U Cluj, proaspăt promovată, şi Pandurii Târgu Jiu au încheiat la egalitate, 1-1. A urmat o serie incredibilă pentru echipa noastră care a câştigat 7 din următoarele 10 meciuri contra celor de la U Cluj ! Prima dintre aceste victorii a venit chiar în Cupa României, în faza optimilor de finală, într-un meci disputat, ca şi acum, pe terenul studenţilor clujeni, 2-0 în decembrie 2007. În acest an calendaristic, U Cluj şi Pandurii s-au întâlnit de două ori pe Cluj Arena. În luna mai, în ultima etapă a sezonului trecut, echipa noastră s-a impus cu scorul de 3-0 iar studenţii clujeni şi-au luat revanşa în luna octombrie, în turul actualei ediţii de campionat. Astfel după o serie de 11 meciuri consecutive fără eşec în faţa clujenilor (7 victorii şi 4 egaluri), pandurii au cedat la Cluj cu scorul de 0-2 într-un meci în care au ratat ocazii importante de gol la scorul de 0-1. Pandurii revin mâine seară pe Cluj Arena, stadion ce le-a fost gazdă în meciurile din sezonul trecut de Europa League. Jucând pe Cluj Arena, gorjenii au reuşit să elimine formaţii puternice precum Hapoel Tel Aviv şi SC Braga şi să ajungă să se dueleze în grupe cu Dnepr, Fiorentina sau Pacos Ferreira. Sperăm ca mâine seară să ne bucurăm din nou pe Cluj Arena de o calificare a echipei noastre, de această dată în Cupa României.
Tagged with: bilant intalniri directe Cupa României Pandurii u cluj