Pandurii Târgu Jiu a câștigat meciul din etapa a șasea a Ligii a patra și rămâne neînvinsă în acest sezon. Echipa antrenată de Florin Bejinaru s-a impus cu scorul de 1-0 în deplasarea de la Minerul Motru.
Pandurii Târgu Jiu a câștigat și a cincea partidă din acest sezon, scor 1-0 în meciul disputat în deplasare, cu Minerul Motru. Echipa de tineri jucători pregătită de antrenorul Florin Bejinaru s-a impus la limită, scor 1-0, grație unui autogol al gazdelor de la Motru.
Lotul folosit la acest meci de antrenorul echipei Pandurii: Ionuț Mihai – Emiliano Borugă, Darius Gheorghițan, Bogdan Dumitrașcu, Alexandru Ilinca, Tudor Ciutacu, Darius Bordea, Eduard Mărășescu, Claudiu Zabulică, Mihai Negrea, Constantin Nejoiu. Valentin Martău, Horațiu Peia, Marius Ungureanu, Marius Ivașcu, Denis Udroiu.
Pandurii Târgu Jiu rămâne neînvinsă în acest sezon și după etapa a șasea, în etapa viitoare urmând să joace din nou la Târgu Jiu, cu Minerul Mătăsari.