Pandurii Târgu Jiu a înregistrat o victorie în meciul amical disputat astăzi pe terenul sintetic de la Târgu Jiu. Scorul partidei amicale susţinută în compania echipei Gilortul Târgu Cărbuneşti a fost 2-0, după ce la pauză scorul a fost egal, 0-0.
Pandurii Târgu Jiu a înregistrat astfel a treia victorie din meciurile de verificare, după cele din meciurile cu Jiul Rovinari şi Minerul Costeşti disputate anterior. Cele două goluri au fost marcate da Antonio Dumitrescu, minutul 71 și Robert Stancu, minutul 86.
Antrenorul Mario Găman a trimis pe teren următoarea echipă: Cătălin Iovicin – Andrei Truşescu (minutul 20: David Savu), Alberto Suently, Jorgen Gomes, Cătălin Afrim, Eric Isquierdo, Robert Petre, Ovidiu Rasoveanu, Marian Habet, Mihai Stancu (minutul 25: Sean Aerts), Bebeto Lupuleţ.
În repriza secundă au mai jucat: Alexandru Opriţa, Ionuţ Buţă, Cristian Moldovan, Andrei Georgescu, Horaţiu Peia, Robert Stancu, Peniel Obeng, Antonio Dumitrescu şi patru dintre juniorii aflaţi la pregătire cu Pandurii în această perioadă: Dumitraşcu, Răguşitu, Narcis şi Nejoiu. Au lipsit la acest joc din cauza unor probleme medicale: Adrian Tănăsoiu, Alfred Mensah şi Marian Pleaşcă.
Pandurii Târgu Jiu are programat următorul meci amical pentru sâmbătă, la încheierea stagiului de pregătire, cu formaţia de Liga a treia ACSO Filiaşi.