Pandurii Târgu Jiu a programat pentru miercuri, 14 iulie, cel de-al doilea meci amical din perioada de pregătire de vară. Echipa se va deplasa la Severin unde va juca cu nou promovata în Liga a treia, Viitorul Șimian, echipă care va disputa meciurile de pe teren propriu din cel de-al treilea eşalon pe Stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin. Jocul este programat miercuri, cu începere de la ora 18:00.
Tot în această săptămână, sâmbătă, Pandurii Târgu Jiu va mai disputa un joc amical cu formaţia de Liga 4 Jiul Rovinari.