Conducerea clubului Pandurii Târgu Jiu anunţă că a suspendat activitatea grupelor de copii şi juniori ale clubului pe perioada pe care competiţiile organizate de FRF sau AJF sunt suspendate.
Având în vedere decizia Guvernului României pentru a preîntâmpina răspândirea virusului Covid-19, clubul Pandurii Târgu Jiu anunţă că activitatea Centrului de Copii și Juniori al clubului Pandurii se suspendă în totalitate până la data la care se vor ridica suspendările competiţiilor în care sunt angrenate echipele de copii şi juniori. Astfel, nu vor mai avea loc antrenamente sau jocuri pe terenurile clubului din incinta Complexului Sportiv Municipal.
COMUNICAT OFICIAL FRF
Luni, 9 martie, a avut loc reuniunea Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență în contextul epidemiei de coronavirus. Având în vedere hotărârea de a închide instituțiile de învățământ preuniversitar între 11 și 22 martie, Federația Română de Fotbal a decis suspendarea tuturor competițiilor de copii și juniori organizate de FRF și Asociațiile Județene de Fotbal până la redeschiderea școlilor.