Pandurii Târgu Jiu a încheiat cu o victorie cel de-al treilea meci amical programat în perioada pregătirii de iarnă. Meciul cu ACSO Filiaşi, Liga a treia, s-a încheiat cu scorul de 1-0, golul victoriei echipei Pandurii fiind marcat de Adrian Tănăsoiu în minutul 43. Meciul s-a disputat pe terenul sintetic de la Târgu Jiu şi a atras şi aproximativ o sută de spectatori, printre care şi membrii galeriei Regiment Târgu Jiu.
Antrenorul principal al echipei Pandurii Târgu Jiu, Călin Cojocaru, a început partida în următoarea formulă: Achiriloaiei – Cuțitoiu, Catrici, Ciobanu, Vasilescu, Babaua, Șendroiu, Cristian Ștefan, Pirciu, Bodea, Tănăsoiu iar în repriza a doua i-a păstrat pe teren doar pe Cuţitoiu şi Vasilescu întregul meci iar portarul Achiriloaiei a fost schimbat după 60 de minute cu Iovicin. Pe parcursul reprizei a doua au mai jucat: Borisav Zlatarić, Leonard Gheorghe, Pape, Dinu, Trancă, Peia, Cornicioiu, Patrick Popescu, Lică Mândrean şi Stan.
Nu a fost trimişi pe teren la acest joc amical portarul Alexandru Opriţa şi nici japonezul Kazuki Takahashi care acuză unele mici probleme medicale.
Următorul meci amical al echipei Pandurii Târgu Jiu este programat pentru miercuri 29 ianurie, în companie echipei de Liga a treia din Vâlcea, Viitorul Dăeşti. Partida se va disputa cu începere de la ora 13:00, pe terenul III de la Târgu Jiu.