Pandurii Târgu Jiu s-a reunit astăzi în vederea reluării pregătirii după vacanţa de iarnă, de aproximativ o lună. Antrenorul Călin Cojocaru a avut, la primul antrenament al anului, 23 de jucători la pregătire urmând ca acestora să li se mai alături şi alţi fotbalişti în următoarele zile.
La reunire au fost prezenţi majoritatea jucătorilor care au făcut parte din lot şi la finalul anului 2019, singurii absenţi fiind jucătorii cărora clubul le-a permis să se pregătească cu alte formaţii sau care au semnat contracte cu alte echipe, dar şi cei cu care s-au reziliat contractele la finalul anului 2019.
Printre jucătorii nou veniţi la reunire se numără o serie de fotbalişti care vor fi împrumutaţi pentru partea a doua a campionatului de la echipe precum FCSB sau Rapid. S-au pregătit deja azi sub comanda antrenorului Călin Cojocaru şi o serie de jucători nou-veniţi, o parte dintre aceştia fiind în probe în următoarea perioadă. O parte dintre jucătorii din lot au fost învoiţi pentru câteva zile şi se vor alătura lotului în această săptămână.
Primul antrenament a fost efectuat pe pista Stadionului Municipal, încălzirea fiind efectuată pe suprafaţa de tartan din spatele porţilor. Pentru prima parte a pregătirii antrenorul Călin Cojocaru a programat antrenamente de reacomodare la efort.