Pandurii Târgu Jiu a remizat în meciul din etapa a şasea a Ligii a doua Casa Pariurilor, scor 0-0 cu Gloria Buzău, într-un meci disputat pe terenul sintetic de la Târgu Jiu.
În prima repriză cele două echipa nu au expediat nici un şut pe spaţiul porţii. Partea secundă a fost ceva mai animată şi a debutat cu şutul lui Valentin Munteanu. Balonul expediat, de la 22 de metri, de fostul jucător de la Pandurii, din perioada în care echipa activa în Liga 1, a fost reţinut însă fără probleme de portarul Mihai Cotolan. Gorjenii au replicat, în minutul 58, prin şutul juniorului Radu Filip, de la 19 metri, la firul ierbii, reţinut, cu greu, în doi timp, de Relu Stoian. Până la final, jucătorii ambelor echipe n-au mai găsit soluţii în ofensivă şi partida s-a încheiat nedecisă. Aceasta a fost a doua remiză albă pentru Pandurii, care încheiase cu 0-0 şi precedentul joc de pe teren propriu, cu ACS Viitorul. Rezultatul meciului cu Gloria Buzău l-a mulţumit pe antrenorul Adrian Bogoi care s-a declarat dezamăgit de faptul că echipa sa suferă în continuare la finalizare. ”Având în vedere diferenţa de valoare dintre celor două loturi, este bun acest punct obţinut. Adversarii au mulţi jucători cu experienţa Ligii 1, în timp ce noi avem jucători promovaţi de la juniori sau aduşi de la Liga 3. Sunt mulţumit de compartimentul defensiv, dar de la mijloc în sus nu avem ritm de joc. Chiar şi cei introduşi în repriza a doua, care au veneau pe un fond de prospeţime, nu au făcut diferenţa. De trei meciuri stăm însă bine. Chiar şi la Piteşti, am stat foarte bine în teren. Am pierdut nemeritat. Am fost peste adversari în repriza secundă, dar am primit un gol banal pe final. Acum, am stat mai bine. Aşteptăm şi victorii, de ce nu, chiar etapa viitoare, la Metaloblobus, o altă echipă cu jucători experimentaţi. Noi suntem ca o academie de juniori. Creştem jucători, iar, la un interval foarte mic, de 3-4 luni, pleacă spre alte cluburi. Avem o satisfacţie din acest punc de vedere, dar, din păcate, în aceste condiţii, nu putem forma un nucleu, o echipă, cu care să ne batem, în 2-3 ani, la promovare”. După şase etape, Pandurii are doar două goluri marcate, în înfrângerile de la Reşiţa (3-1) şi Piteşti (2-1).
PANDURII TÂRGU JIU – SCM GLORIA BUZĂU 0-0
Stadion: Municipal – sintetic (Târgu Jiu – Gorj); Spectatori: 250;
Pandurii: Mih. Cotolan – P. Chiş, Oiţă (cpt.), Vişan, Vasilescu – Lu Yuefeng, Trancă – Du Ho Kim (Şendroiu 72), Kazuki (D. Unguru 78), Rasoveanu (R. Filip 52) – P. Popescu. Rezerve neutilizate: Iul. Dinu – I. David, Nic. Cotolan, Ludovic. Antrenor: Adrian Bogoi
Gloria: R. Stoian – Catană, Luptak, Ghinga, Perju (Rob. Mihalache 23, Pîrcălabu 64) – Balgiu, Nedelea, Tucaliuc – Val. Munteanu, Val. Alexandru (cpt.), Huiban. Rezerve neutilizate: Dr. Balauru – Andr. Enescu, Ceauşel, Godin, Vîlsan. Antrenor: Ilie Stan
Arbitru: Dan Florin Dreve (Cluj-Napoca); Asistenţi: Petrică Ionuţ Cîmpeanu (Cluj-Napoca) şi Călin Cimponeriu (Lugoj); Rezervă: Dorin Petru Voina (Reşiţa); Observatori: Marcel Savaniu (Braşov) şi Viorel Lolea (Reşiţa).