Fostul căpitan al echipei Pandurii, Denis Brînzan, care a plecat în pauza competiţională la FC Argeş pentru a lupta la promovare cu echipa din Piteşti, a revenit recent la Târgu Jiu, şi a asistat la meciul amical al fostei sale echipe cu Internaţional Băleşti.
Reporter: De ce ai ales FC Argeş și ce obiective ai pentru noua echipă?
Denis Brînzan: Am ales FC Argeș pentru că am fost contactat personal de către Nicolae Dică, am mare încredere în proiectul care este acolo și cred că lucrurile vor decurge bine. FC Argeș este o echipă de tradiție și locul ei este în Liga 1, sper din tot sufletul să ajut la îndeplinirea acestui obiectiv. M-a convins proiectul de acolo dar şi aşteptările mari pe care le au. Am mers cu alţi doi colegi şi probabil că aşa o să fie mai uşor să ne integrăm.
Rep.: Cum a fost ultimul sezon la Pandurii pentru tine, părţi bune dar şi cele mai puţin bune ?
D.B.: A fost un sezon bun, atât pe plan personal cât și pe plan sportiv.
Mă bucur că am ajutat această echipă să rămână în Liga a doua. Eu, împreună cu un grup de jucători foarte tineri și fără experiență la acest nivel, ne-am luptat cu echipe cu bugete destul de bune la nivel de liga a doua şi am reuşit să ne salvăm. Cu siguranța accidentarea mea a fost cel mai neplăcut moment pe care l-am întâmpinat până acum, sper să fie și ultimul, dar cu toate astea nu mi-a fost foarte greu să mă reacomodez. Consider că am făcut un retur bun, chiar dacă am fost nevoit sa port acea mască, pentru că nu este uşor să joci cu o vizibilitate mai redusă.
Rep. Ai crescut la Pandurii de mic, cum a fost prima despărţire de echipa pentru care ai jucat şi în Liga 1?
D.B.: Bineînţeles ca mi-a fost greu să mă despart de toţi acești oameni alături de care am crescut, alături de care m-am format ca jucător. Am interacționat cu foarte multe persoane în toţi cei 14 ani pe care i-am petrecut aici. Mulțumesc pe această cale tuturor antrenorilor pe care i-am avut, cu siguranță am învățat câte ceva de la fiecare în parte.
Rep.: Care ar fi cel mai mare regret după despărţirea de echipă?
D.B.: Cel mai mare regret este că n-am apucat să joc cu Pandurii pe stadionul nou, probabil ar fi venit mult mai mulți spectatori la meciuri față de câți au venit la terenul sintetic. Mi-e foarte greu să plec de acasă, m-am obişnuit cu toată lumea de aici, dar sunt fericit că fac acest pas.
Rep.: Ce le transmiţi, în calitate de fost căpitan, colegilor care au rămas la Pandurii şi tinerilor care vin din urmă să joace la Târgu Jiu?
D.B.: Colegilor le urez multă baftă pe viitor și să fie sănătoși pentru că asta e cel mai important. Sunt sigur că majoritatea dintre cei care au rămas la Pandurii vor face o figură frumoasă în continuare. Pandurii mereu a avut jucători tineri de valoare, rămâne să se pregătească și să aibă ambiție că pot fi mai buni decât adversarii.
Rep.: Dacă viaţa de fotbalist te va pune în faţa unei provocări de a te întoarce la Târgu Jiu, ai reveni la Pandurii?
D.B.: Pandurii este casa mea, clubul care m-a crescut. Voi păstra acest club mereu în sufletul meu și mă voi întoarce la Târgu Jiu cu cea mai mare plăcere oricând. Sper ca în câțiva ani acest club să facă performanță din nou și sa readucă oamenii la stadion. Într-o zi sper să mă întorc la Pandurii, iar echipa să fie în Liga 1.
„Vreau să mulțumesc tuturor persoanelor cu care am interacționat în toți cei 14 ani petrecuți la Pandurii, 14 ani în care am muncit, am suferit, am luptat, am plâns şi am învins. Vă mulţumesc pentru încrederea pe care mi-aţi acordat-o! Poate că au fost momente când v-am dezamăgit sau alte momente în care v-am făcut fericiţi, însă mereu am încercat să fac totul pentru binele acestui club. Mulțumesc, Pandurii Târgu Jiu!”, a scris pe pagina personală de facebook Denis Brânzan la plecarea sa de la Pandurii, cu o lună în urmă.