Clubul Pandurii Târgu Jiu a finalizat lucrările de reamenajare a terenului 2 cu gazon sintetic. În vederea disputării meciurilor din actualul sezon al Ligii a II-a pe terenul sintetic din cadrul Complexului Sportiv Municipal, oficialii clubului au primit azi vizita unei comisii de omologare formată din specialiștii acreditați de Federația Română de Fotbal în vederea omologării terenurilor de fotbal.
Pe lângă reprezentanții clubului Pandurii care au luat parte la lucrările de reamenajare a terenului și reprezentantul FRF, la inspecția bazei sportive au mai luat parte reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi Gorj, ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj și ai Direcției de Sport a județului Gorj. A fost inspectat și măsurat terenul de joc care se încadrează în dimensiunile regulamentare, au fost măsurate porțile terenului și inspectate noile tribune, terenul sintetic având montate trei tribune: Tribuna I cu 200 de locuri, Peluza cu 800 de locuri și Tribuna a II-a cu 100 de locuri, aceasta fiind destinată oaspeților. De asemenea au fost inspectate vestiarele de la Centrul de Copii și Juniori care vor găzdui echipele și arbitrii, cabinetul medical și cel antidoping, au fost stabilite celelalte spații necesare bunei desfășurări a meciurilor, masa presei, sala de conferințe, zona mixtă, amplasarea camerelor tv, zona VIP, căile de acces pentru spectatori și pentru echipe. După inspectarea tuturor anexelor terenului s-au redactat și completat documentele necesare omologării, urmând ca joi dimineața, la ședința tehnică organizată pentru meciul din etapa a 2-a cu FC Argeș, să fie anunțate concluziile acestei inspecții.