În această dimineaţă au demarat lucrările de montare a tribunelor la noul teren sintetic care se amenajează în aceste zile în Incinta Complexului Sportiv Municipal din Târgu Jiu. Terenul 2 beneficiase de o singură tribună care însă nu era amenajată corespunzător, aceasta necesitând lucrări de vopsire şi montare a scaunelor din plastic.
Clubul Pandurii Târgu Jiu, împreună cu Primăria Târgu Jiu prin Direcţia de Patrimoniu, au demarat azi lucrări de extindere a tribunelor de la terenul 2, în acest sens fiind aduse de la depozitul unde au fost duse după demolarea vechiului stadion, o parte din tribunele cu care a fost extinsă capacitatea acestuia. Tribunele cu peste 100 de locuri sunt montate pe cadru metalic şi dotate cu scaune din plastic şi vor fi amplasate lângă terenul trei, acolo unde până acum au fost depozitate rulourile de gazon sintetic. Deja la primele ore ale dimineţii a fost adus primul corp de tribună de la depozitul aflat în zona de sud a oraşului, de acolo urmând a fi aduse şi scaunele din plastic pentru a fi montate în tribuna deja existentă.