sâmbătă , 23 noiembrie 2024
panduriics.ro

Etapa a 28-a a Ligii a II-a Casa Pariurilor a fost devansată pentru sărbătorile de Paşte

Sărbătoarea Paştelui a dus la decizia FRF de a devansa etapa de Liga a II-a Casa Pariurilor de la finalul acestei săptămâni. Astfel, meciurile din runda a 28-a nu se vor desfăşura sâmbătă sau duminică, aşa cum a fost regula până acum, ci mai devreme, joi şi vineri. Tot vineri a fost stabilită şi data de disputare a tuturor meciurilor etapei din Liga a 3-a,
Joi, de la ora 17:00, în Liga 2 sunt programate două meciuri, la Ştefăneştii de Jos, respectiv Brăila, ambele urmând a fi televizate. Sportul Snagov – FC Argeş se va putea urmări în direct pe TelekomSport 1, în timp ce Dacia Unirea – Chindia va fi transmis de DigiSport 1. Vineri, de la ora 11:00, sunt programate trei jocuri, la Timişoara (Ciarda Roşie), Sânmartin şi Miroslava. După-amiază, în trei intervale diferite de timp, vor avea loc trei jocuri în se regăsesc ocupantele locurilor 1, 2 şi 4. De la ora 14:00 se desfăşoară Pandurii – Dunărea, de la ora 15:00 va începe ASU Poli – CS Afumaţi, iar de la ora 16:00 debutează Foresta – Hermannstadt.
În etapa a 28-a vor obţine victorii la „masa verde” Metaloglobus Bucureşti şi UTA Arad.

Programul etapei a 28-a şi meciurile care vor fi televizate:

joi, 5 aprilie, ora 17:00
Sportul Snagov – FC Argeş – TelekomSport 1
Dacia Unirea Brăila – Chindia Târgovişte – DigiSport 1

vineri, 6 aprilie, ora 11:00
Ripensia Timişoara – Academica Clinceni
Luceafărul Oradea – CS Mioveni
Ştiinţa Miroslava – CS Baloteşti
ASA Târgu Mureş – Metaloglobus Bucureşti 0-3
UTA Arad – Olimpia Satu Mare 3-0

vineri, 6 aprilie, ora 14:00
Pandurii Târgu Jiu – Dunărea Călăraşi – DigiSport 1

vineri, 6 aprilie, ora 15:00
ASU Politehnica Timişoara – CS Afumaţi

vineri, 6 aprilie, ora 16:00
Foresta Suceava – AFC Hermannstadt – TelekomSport 1

FRF a anunţat de asemenea când vor fi reprogramate meciurile Pandurii – Baloteşti şi Snagov – Brăila. Amânate din cauza condiţiilor meteo nefavorabile fotbalului, meciurile Sportul Snagov – Dacia Unirea Brăila şi Pandurii Târgu Jiu – CS Baloteşti, ce contează pentru etapa a 26-a a Ligii 2, vor fi reprogramate, să se desfăşoare joi, 12 aprilie.
Meciul de la Motru (Gorj), dintre Pandurii Târgu Jiu (locul 18, 24 pct.) şi CS Baloteşti (locul 15, 27 pct.), a fost reprogramat joi, de la ora 11:00.
În schimb, partida de la Ştefăneştii de Jos (Ilfov), dintre Sportul Snagov (locul 9, 34 pct.) şi Dacia Unirea Brăila (locul 19, 22 pct.), se va juca joi, de la ora 17:00 şi va fi televizat de TelekomSport 1.

Iată rezultatele obţinute în etapa a 26-a:

Luceafărul Oradea – Metaloglobus Bucureşti 2-0 (0-0)
Foresta Suceava – Academica Clinceni 0-1 (0-0)
Ştiinţa Miroslava – CS Mioveni 1-0 (0-0)
Olimpia Satu Mare – Dunărea Călăraşi 0-3
Olimpia a fost exclusă din competiţie şi pierde toate meciurile returului la „masa verde”.
ASA Târgu Mureş – FC Argeş 0-3
ASA s-a retras din campionat şi pierde toate meciurile returului la „masa verde”.
Ripensia Timişoara – Chindia Târgovişte 2-3 (2-2)
UTA Arad – CS Afumaţi 2-1 (1-1)
ASU Politehnica Timişoara – FC Hermannstadt 0-1 (0-1)

joi, 12 aprilie, ora 11:00
Pandurii Târgu Jiu – CS Baloteşti
joi, 12 aprilie, ora 17:00
Sportul Snagov – Dacia Unirea Brăila – TelekomSport 1

Du-te sus

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Politica de utilizare a Cookie-urilor

Cookie-urile sunt fișiere mici de text care sunt stocate pe computer, tabletă sau telefon mobil atunci când vizitezi un website. Cookies sunt standard industrial si sunt folosite de cele mai multe site-uri, inclusiv de cele administrate de noi, usurand accesul permament al unui utilizator la un site. Aceasta tehnologie ne permite sa adaptam siteul la nevoile dvs. Daca nu doriti informatii colectate prin utilizarea de Cookies, exista in multe browsere un procedeu simplu care va permite sa respingeti sau sa acceptati caracteristicile/functiile Cookies. Dar va rugam sa retineti ca Cookies ar putea fi necesare pentru a va putea furniza anumite facilitati ale serviciilor noastre online.

Google Analytics este instrumentul de analiză care ajută proprietarii de site-uri și de aplicații să înțeleagă cum interacționează vizitatorii cu proprietățile lor. Google Analytics poate folosi un set de cookie-uri pentru a culege informații și pentru a raporta date statistice privind utilizarea site-ului, fără a trimite la Google date care identifică vizitatorii.

„euCookie” este un cookie prin care retinem daca utilizatorul a acceptat modul de utilizare al cookie-urilor.

panduriics.ro foloseste cod pentru monitorizarea traficului oferit de trafic.ro.

Puteti evita cookie-urile schimband setarile browser-ului dumneavoastra. De asemenea puteti sterge cookie-urile existente. Va rugam sa cititi in sectiunea “ajutor “ a browserului cum sa procedati pentru a afla mai multe despre cookies, inclusiv cum sa vedeti setarile acestora si modul de a le gestiona si a le sterge.

Închide