sâmbătă , 23 noiembrie 2024
panduriics.ro

COMUNICAT DE PRESĂ / Clubul Pandurii Lignitul Târgu Jiu nu a primit în ultimul an finanţare de la Consiliul Judeţean Gorj pentru Centrul de Copii şi Juniori

Conducerea clubului Pandurii Lignitul Târgu Jiu anunţă că Centrul de Copii și Juniori nu a primit bani de la Consiliul Judeţean Gorj pe parcursul ultimului an, în conformitate cu Acordul de finanţare semnat cu Consiliul Judeţean Gorj.

Clubul Pandurii Lignitul Târgu Jiu se află în procedură de insolvenţă, începând din luna octombrie a anului 2016, iar finanţarea asumată de Consiliul Judeţean Gorj ar fi fost benefică în această perioadă pentru buna desfăşurare a activităţii Centrului de Copii şi Juniori, care a contribuit la creşterea noilor generaţii de fotbalişti pregătiţi la clubul de fotbal din Târgu Jiu.

În urma ultimelor ştiri apărute azi în presă, referitoare la neplata personalului angajat al Centrului de Copii şi Juniori, conducerea clubului Pandurii Lignitul Târgu Jiu face precizarea că această problemă se va rezolva în cel mai scurt timp, plăţile salariale către antrenori şi personalul centrului urmând să fie făcute în zilele următoare. Menţionăm că acestea au fost întârziate în ultimele două luni deoarece au fost efectuate numeroase alte cheltuieli ce ar fi trebuit achitate din sumele provenite de la Consiliul Județean Gorj, respectiv taxe de înscriere în campionate, contravaloare vize medicale, organizarea meciurilor oficiale şi a antrenamentelor grupelor de copii şi juniori, deplasările la meciuri şi antrenamente ș.a.

Clubul Pandurii, aflat în insolvenţă în această perioadă, a fost nevoit să facă eforturi financiare suplimentare pentru a efectua aceste plăţi, în condiţiile în care finanţarea prevăzută prin acordul cu Consiliul Judeţean Gorj pentru Centrul de Copii şi Juniori nu s-a concretizat pe parcursul ultimului an, nefiind viraţi bani către Centrul de Copii şi Juniori din luna octombrie a anului 2016.

În această perioadă, conducerea clubului Pandurii Lignitul Târgu Jiu, prin administratorul special Marin Golea, a făcut patru demersuri legale pentru a obţine finanţarea cu care Consiliul Judeţean Gorj s-a angajat să contribuie la desfăşurarea activităţii Centrului de Copii şi Juniori. Precizăm, de asemenea, că nu se pot prezenta documente justificative către Consiliul Judeţean Gorj pentru cheltuielile efectuate înainte de a se primi banii alocați prin Acordul de finanțare. Este vorba doar de cheltuielile necesare pentru derularea normală a activităţii Centrului de Copii şi Juniori, şi nu de plata salariilor, acestea putând fi prezentate numai după ce se vor efectua plăţile respective.
C.S. PANDURII LIGNITUL TÂRGU JIU

Du-te sus

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Politica de utilizare a Cookie-urilor

Cookie-urile sunt fișiere mici de text care sunt stocate pe computer, tabletă sau telefon mobil atunci când vizitezi un website. Cookies sunt standard industrial si sunt folosite de cele mai multe site-uri, inclusiv de cele administrate de noi, usurand accesul permament al unui utilizator la un site. Aceasta tehnologie ne permite sa adaptam siteul la nevoile dvs. Daca nu doriti informatii colectate prin utilizarea de Cookies, exista in multe browsere un procedeu simplu care va permite sa respingeti sau sa acceptati caracteristicile/functiile Cookies. Dar va rugam sa retineti ca Cookies ar putea fi necesare pentru a va putea furniza anumite facilitati ale serviciilor noastre online.

Google Analytics este instrumentul de analiză care ajută proprietarii de site-uri și de aplicații să înțeleagă cum interacționează vizitatorii cu proprietățile lor. Google Analytics poate folosi un set de cookie-uri pentru a culege informații și pentru a raporta date statistice privind utilizarea site-ului, fără a trimite la Google date care identifică vizitatorii.

„euCookie” este un cookie prin care retinem daca utilizatorul a acceptat modul de utilizare al cookie-urilor.

panduriics.ro foloseste cod pentru monitorizarea traficului oferit de trafic.ro.

Puteti evita cookie-urile schimband setarile browser-ului dumneavoastra. De asemenea puteti sterge cookie-urile existente. Va rugam sa cititi in sectiunea “ajutor “ a browserului cum sa procedati pentru a afla mai multe despre cookies, inclusiv cum sa vedeti setarile acestora si modul de a le gestiona si a le sterge.

Închide