sâmbătă , 23 noiembrie 2024
panduriics.ro

LIGA II-A / ETAPA A VI-A: Pandurii Târgu Jiu – AFC Hermannstadt Sibiu, scor 1-3

Meciul din etapa a 6-a a Ligii a doua dintre Pandurii Târgu Jiu şi AFC Hermannstadt, disputat duminică pe terenul de la Motru s-a încheiat cu scorul de 1-3. În urma acestui rezultat AFC Hermannstadt a devenit noul lider al clasamentului ligii a doua câştigând cinci din cele şase meciuri disputate în campionat până acum şi acumulând 15 puncte, cu unul mai mult decât următoarea clasată, Ripensia Timişoara.
Pandurii Târgu Jiu nu a reuşit în cele şase etape nici o victorie pe terenul propriu dar a obţinut două victorii în deplasare şi a înregistrat şi două rezultate de egalitate, alte două jocuri fiind pierdute de jucătorii antrenaţi de Adrian Iencsi.
În meciul disputat ieri oaspeţii au deschis scorul în minutul 21, prin Ionuţ Stoica, fundaşul reluând din careul mic în plasa porţii apărate de Râzvan Stanca. Petrişor Petrescu a marcat golul al doilea al lui AFC Hermannstadt cu o reluare spectaculoasă în minutul 32. Jucătorii echipei Pandurii au redus din diferenţă prin Ciprian Rus, dintr-o lovitură de la 11 metri acordată pentru henţul lui Daniel Tătar în minutul 64. AFC Hermannstadt a refăcut diferenţa de două goluri prin Petrişor Petrescu în minutul 80, mijlocaşul reuşind „dubla” după o pasă a lui Hergheligiu.
Antrenorul principal al AFC Hermannstadt, Alexandru Pelici, a urmărit meciul de la Motru din tribună, după ce a fost eliminat în urmă cu o săptămână, la jocul de pe stadionul „Municipal”, cu UTA Arad, câştigat cu scorul de 2-0. În lipsa acestuia, echipa sibiană a fost condusă de pe margine de Eugen Beza şi Florin Berţa.La finalul jocului şi antrenorul Adrian Iencsi a fost trimis în tribună de arbitrul acestei partide.
Pandurii vor juca etapa viitoare, sâmbătă, de la ora 11:00, în deplasare la CS Baloteşti.

Pandurii Târgu Jiu – AFC Hermannstadt Sibiu 1-3
Stadion Minerul Motru, spectatori 500
Au înscris: Ciprian Rus (pen.-63′) / Ionuţ Stoica (21′), Petrişor Petrescu (32′, 80′)
Pandurii: Rz. Stanca – Homei, D. Lung, Celea, D. Drugă – Şut, Brânzan (Şendroiu 54′), Tudoran (Cip. Rus 54′) – M. Maxin, Dodoi, Bujor (Dănăricu 54′). Rezerve neutilizate: Ov. Jianu – D. Pîrvulescu, Vodă, Turda. Antrenor: Adrian Iencsi
Eliminat: Adrian Iencsi 74′ (antrenorul a fost trimis în tribună pentru proteste)
Hermannstadt: H. Moldovan – D. Tătar, I. Stoica, R. Crişan, Pamfile – Dâlbea (cpt.), Boboc – S. Lupu (Al. Neacşa 61′), C. Neagu (Herghelegiu 71′), P. Petrescu (I. Popa 84′) – Bg. Rusu.Rezerve neutilizate: Ciorgovean – Criştiu, Cîrstean, Necşulescu. Antrenor secund: Eugen Beza.
Meciul de la Motru, de pe stadionul Minerul a fost arbitrat de centralul Andrei Antonie (Bucureşti) şi de tuşierii Marius Badea (Râmnicu Vâlcea) şi Florin Pucheanu (Târgovişte). Arbitru de rezervă a fost Robert Avram (Piteşti). Observatori au fost delegaţi George Constantinescu (Slatina) şi Iulian Spătaru (Timişoara).

Liga 2 / Rezultate Etapa 6

ASA Târgu Mureş – Dacia Unirea Brăila 2-1
Sportul Snagov – Dunărea Călăraşi 0-1
Olimpia Satu Mare – CS Afumaţi 0-2
UTA Arad – CS Baloteşti 2-2
Ştiinţa Miroslava – Academica Clinceni 1-2
Foresta Suceava – Metaloglobus Bucureşti 1-1
Luceafărul Oradea – Chindia Târgovişte 2-1
Ripensia Timişoara – FC Argeş 1-1
ASU Politehnica Timişoara – CS Mioveni 1-0
Pandurii Târgu Jiu – AFC Hermannstadt 1-3

Clasament Liga 2

1.AFC Hermannstadt 15
2.Ripensia Timişoara 14
3.ASA Târgu Mureş 13
4.ASU Politehnica Timişoara 12
5.FC Argeş 11
6.Chindia Târgovişte 10
7.FC Academica Clinceni 10
8.Dunărea Călăraşi 10
9.UTA Arad 9
10.Dacia Unirea Brăila 8
11.Pandurii Târgu Jiu 8
12.CS Mioveni 8
13.Sportul Snagov 8
14.Olimpia Satu Mare 7
15.Metaloglobus Bucureşti 5
16.CS Baloteşti 5
17.Luceafărul Oradea 4
18.CS Afumaţi 4
19.Ştiinţa Miroslava 4
20.Foresta Suceava 1

COMENTARIUL LIVE www.liga2prosport.ro:

Pandurii: Rz. Stanca – Homei, D. Lung, Celea, D. Drugă – Şut, Brânzan (Şendroiu 54′), Tudoran (Cip. Rus 54′) – M. Maxin, Dodoi, Bujor (Dănăricu 54′). Rezerve neutilizate: Ov. Jianu – D. Pîrvulescu, Vodă, Turda. Antrenor: Adrian Iencsi
Eliminat: Adrian Iencsi 74′ (antrenorul a fost trimis în tribună pentru proteste)
Hermannstadt: H. Moldovan – D. Tătar, I. Stoica, R. Crişan, Pamfile – Dâlbea (cpt.), Boboc – S. Lupu (Al. Neacşa 61′), C. Neagu (Herghelegiu 71′), P. Petrescu (I. Popa 84′) – Bg. Rusu.Rezerve neutilizate: Ciorgovean – Criştiu, Cîrstean, Necşulescu. Antrenor secund: Eugen Beza.

►Min 90+3 Final de partidă. AFC Hermannstadt câştigă cu 3-1 la Motru, cu Pandurii, şi urcă pe primul loc în Liga 2, cu un avans de un punct faţă de Ripensia, 15 faţă de 14. Pandurii rămâne cu 8 puncte şi e pe locul 11, la egalitate cu Brăila, Mioveni şi Snagov.

►Min 90 Meciul e prelungit cu trei minute

►Min 89 Claudiu Pamfile ia galben pentru că îi pune o piedică lui Dănăricu

►Min 88 Dâlbea trage cu dreptul din careu, mult peste poartă

►Min 87 Popa pasează înapoi pentru pătrunderea în careu a lui Rusu, avansează până într-un unghi înschis, dar trimite lobat spre poartă, însă mingea se duce puţin pe lângă colţul lung

►Min 85 Alexandru Neacşa ia şi el galben pentru că trimite mingea în afara terenului, la o lovitură liberă a gorjenilor

►Min 84 Dâlbea şutează din afara careului pe lângă poarta lui Stanca

►Min 84 Oaspeţii fac şi ultima schimbare. Iese autorul dublei, Petrişor Petrescu, şi intră Iulian Popa

►Min 80 1-3 Contraatac Hermannstadt, Herghelegiu pasează din faţa careului în dreapta pentru Petrişor Petrescu, acesta îl fentează în centru şi îl culcă pe Drugă şi finalizează din 9 metri lateral reuşind „dubla”

►Min 77 Bogdan Rusu ia galben după ce îl faultează pe Dănăricu

►Min 76 Drugă pătrunde în careu pe stânga, avansează pe lângă linia de fund şi trage la prima bară, acolo de unde Moldovan scoate în corner cu piciorul

►Min 74 Arbitrul Andrei Antonie îl trimite pe Adrian Iencsi în tribună, după ce antrenorul echipei Pandurii a protestat la o decizie. Centralul venise la discuţii la margine, iar cum Iencsi i-a cerut explicaţii, Antonie i-a făcut semn că e eliminat. Arbitrii din România sunt foarte sensibili şi se cred stăpânii fotbalului. Antrenorii sau jucătorii nu au voie să comenteze la deciziile lor

►Min 71 Iese Cosmin Neagu şi intră Andrei Herghelegiu, care debutează la Hermannstadt după ce până acum a jucat la Luceafărul Oradea

►Min 71 Cosmin Neagu bate cu efect lovitura liberă de la 20 de metri lateral stânga, iar Răzvan Stanca se întinde serios şi scoate în corner din vinclul colţului lung

►Min 70 Adrian Şut ia galben după ce îl faultează în lateral careului pe Neacşa

►Min 64 Pamfile centrează din stânga în careu, Rusu trimite cu capul la colţul lung, însă mingea trece puţin pe lângă poartă

►Min 63 1-2 Nou-intratul Ciprian Rus confiscă balonul şi trage cu mult sânge rece la semiînălţime în stânga, lângă bară, înscriind. Moldovan a ghicit colţul, dar mingea a fost prea bine plasată şi nu a putut interveni

►Min 62 Rus centrează din dreapta în partea opusă, Şendroiu preia în careul sibienilor la 14 metri şi trage, dar îl nimereşte pe Daniel Tătar, care face henţ clar. Arbitrul dictează penalty şi cartonaş galben. Mai mulţi jucători gorjeni solicită de la margine ca ei să bată lovitura de pedeapsă

►Min 61 Sibienii fac şi ei prima schimbare. Iese Sabin Lupu şi intră Alexandru Neacşa

►Min 59 Fază continuă de atac a gorjenilor în careul sibian. Se centrează din dreapta, mingea trece printre piciarele jucătorilor, ajunge în centru la Maxin, care, nemarcat, luftează la 8 metri şi trimite aproape paralel cu poarta

►Min 56 Neagu poartă un contraatac în flancul drept şi Lung îl blochează, acordând corner. Neagu bate cornerul din dreapta, iar Rus respinge de la prima bară din nou în corner. Neagu bate din nou cornerul, iar de această dată Dâlbea reia cu capul din 8 metri peste poartă

►Min 54 Iencsi face toate cele trei schimbări. Ies Vlad Bujor, Denis Brânzan şi George Tudoran şi intră Bogdan Dănăricu, Andrei Şendroiu şi Ciprian Rus

►Min 52 Dodoi cade în careul după ce Ionuţ Stoica i se pune în faţă, iar Moldovan reţine. Atacantul Pandurilor riscă, fiindcă mai are un galben

►Min 40 Sabin Lupu ia şi el cartonaşul galben după ce îl calcă pe gleznă pe Daniel Lung

►Min 47 Gabriel Dodoi ia galben după ce intră tare asupra lui Crişan, la o degajare a acestuia din marginea dreaptă a terenului

►Min 46 A început repriza secundă

►Min 45+1 Pauză. Sibienii au un avantaj lejer şi la acest rezultat urcă pe primul loc în clasament

►Min 45 Prima repriză este prelungită cu un minut

►Min 44 Neagu bate un corner de pe stânga, mingea e deviată în partea opusă careului, Lupu preia şi vrea să centreze în centru, însă se blochează şi gorjenii ies din defensivă

►După golul doi încasat, Iencsi iese mai des la marginea terenului şi îşi apostrovează elevii: „Băăă, vreţi să jucaţi!”

►Min 38 A început să plouă mărunt la Motru. Pe teren, Pandurii are posesia, iar Hermannstadt joacă pe contraatac

►Min 32 0-2 Contraatac Hermannstadt, Dâlbea trimite lung în faţă pentru Sabin Lupu, care preia în faţa careului, uşor lateral dreapta, trimite în stânga printre trei fundaşi, iar Petrişor Petrescu, nemarcat, trimite cu latul, prost, dar cu noroc, mingea lovind pâmântul şi trecând lobat peste Răzvan Stanca

►Min 30 Dudu Drugă îi ia faţa lui Tătar, pătrunde în careu pe stânga şi şutează slab, pe jos, la colţul scurt, acolo unde Moldovan prinde. Tătar l-a ţinut din spate, de tricou, pe Drugă, însă arbitrul nu a dat nimic, pentru că „pandurul” a picat mult prea uşor

►Min 29 Contraatac Hermannstadt Sabin Lupu trage din unghi, din dreapta, Stanca respinge în faţă printre doi adversari, Petrescu avansează la 10 metir şi trage puternic, însă mingea e deviată pe lângă poartă

►Min 26 Drugă şutează din partea stângă a careului în blocajul lui Tătar

►Min 24 Lupu iese pe margine pentru a primi îngrijiri medicale după ce a plonjat în faţa lui Stanca, dar nu a ajuns la minge

►Min 22 Pandurii are o reacţie de orgoliu după ce a primit gol. Bujor centrează din stânga careului, Maxin sare la cap cu Pamfile la bara a doua, dar niciunul nu reia, mingea ajunge în dreapta la Tudoran, care trage din voleu la colţul scurt, direct în braţele lui Moldovan. Gorjenii cer penalty la duelul dintre Maxin şi Pamfile, însă arbitrul lasă jocul să continue

►Min 21 0-1 Centrare din stânga în partea opusă a cereului, Petrescu recentrează din prima în faţa porţii, Radu Crişan deviază mai departe, iar fundaşul Ionuţ Stoica, nemarcat la 6 metri, trimite din alunecare, pe jos, pe sub Stanca şi deschide scorul

►Min 18 Sabin Lupu acuză o accidentare la gleznă după un duel cu Lung în flnacul stâng. Sibianul are nevoie de îngrijiri medicale, dar revine repede pe teren

►Min 13 Centrare din dreapta în faţa careului mic al sibienilor, Dodoi plonjează şi deviază către colţul lung, însă mingea trece pe lângă. Ocazie mare pentru Pandurii

►Min 12 Dîlbea şutează pe jos, slab, din faţa careului, pe lângă bara din stânga lui Stanca

►În acest moment sunt aproximativ 300 de spectatori pe stadionul din Motru. Cerul este înnorat, e vreme perfectă pentru fotbal, iar terenul se prezintă bine. Azi-noapte a plouat.

►Min 10 Tudoran preia la marginea careului cu un adversar lângă el, se întoarce în centru şi şutează lângă bara din stânga lui Moldovean, însă mingea se duce în plasa laterală, pe lângă

►Min 9 Pasă pe culoar în careul gorjenilor, Bogdan Rusu urmăreşte şi este surprins în offside. Petrescu era în poziţie bună şi îi reproşează lui Rusu că s-a băgat în fază

►Min 7 Cosmin Neagu are o acţiune pe cont propriu în faţa careului, driblează trei adversari şi trage pe poartă, însă pe centru, iar Stanca reţine

►Min 6 Dîlbea centrează din dreapta, în diagonală, iar Petrescu, nemarcat la 8 metri lateral stânga, pune latul la colţul scurt, însă Stanca reţine în doi timpi

►Antrenorul sibienilor, Alexandru Pelici, dă indicaţii din tribună la acest meci, după ce cu UTA, runda trecută, a fost eliminat

►Min 2 Şut bate primul corner, de pe dreapta, Brânzan şutează în blocaj din centrul careului, iar sibienii reuşesc să respingă

►Min 1 A început partida de la Motru

Du-te sus

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Politica de utilizare a Cookie-urilor

Cookie-urile sunt fișiere mici de text care sunt stocate pe computer, tabletă sau telefon mobil atunci când vizitezi un website. Cookies sunt standard industrial si sunt folosite de cele mai multe site-uri, inclusiv de cele administrate de noi, usurand accesul permament al unui utilizator la un site. Aceasta tehnologie ne permite sa adaptam siteul la nevoile dvs. Daca nu doriti informatii colectate prin utilizarea de Cookies, exista in multe browsere un procedeu simplu care va permite sa respingeti sau sa acceptati caracteristicile/functiile Cookies. Dar va rugam sa retineti ca Cookies ar putea fi necesare pentru a va putea furniza anumite facilitati ale serviciilor noastre online.

Google Analytics este instrumentul de analiză care ajută proprietarii de site-uri și de aplicații să înțeleagă cum interacționează vizitatorii cu proprietățile lor. Google Analytics poate folosi un set de cookie-uri pentru a culege informații și pentru a raporta date statistice privind utilizarea site-ului, fără a trimite la Google date care identifică vizitatorii.

„euCookie” este un cookie prin care retinem daca utilizatorul a acceptat modul de utilizare al cookie-urilor.

panduriics.ro foloseste cod pentru monitorizarea traficului oferit de trafic.ro.

Puteti evita cookie-urile schimband setarile browser-ului dumneavoastra. De asemenea puteti sterge cookie-urile existente. Va rugam sa cititi in sectiunea “ajutor “ a browserului cum sa procedati pentru a afla mai multe despre cookies, inclusiv cum sa vedeti setarile acestora si modul de a le gestiona si a le sterge.

Închide