Juniorii republicani A şi B ai clubului Pandurii Târgu Jiu s-au aflat în ultima săptămână în cantonament în Serbia. Conducerea clubului şi a Centrului de Copii şi Juniori a ales pentru stagiul de pregătire centralizată de iarnă aceiaşi zonă din Serbia unde juniorii şi echipa a doua s-au pregătit constant în ultimii ani, cele două grupe de tineri fotbalişti fiind cantonate la hotelul Lepenschi VIR din localitatea Donji Mihalovac. Este vorba de grupa 1998 – 1989 pregătită de antrenorii Constantin Andriucă şi Sorin Vintilescu, care evoluează în Liga Elitelor U 19 ani, şi de grupa 2000-2001 antrenată de Florin Popete şi Adrian Popescu, care evoluează în acest sezon în Liga Elitelor U 17 ani.
Juniorii Under 19 ani au revenit sâmbătă din cantonamentul din Serbia iar azi vor reveni în ţară şi juniorii Under 17 ani, ambele grupe urmând să continue pregătirea până la reluarea campionatului Ligii Elitelor.