sâmbătă , 23 noiembrie 2024
panduriics.ro

Pandurii Târgu Jiu a remizat în cel de-al doilea meci amical din Antalya, scor 2-2 (1-1), cu Krylya Sovetov Samara

Pandurii Târgu Jiu au înregistrat al doilea rezultat de egalitate în meciurile amicale disputate în stagiul de pregătire din Antalya. În această seară formaţia antrenată de Flavius Stoican a încheiat jocul amical disputat la Belek cu Krylya Sovetov Samara, locul 12 în prima ligă din Rusia, cu scorul de 2-2, după ce şi la pauză scorul a fost egal, 1-1. În primul meci amical disputat tot la Belek în urmă cu două zile Pandurii a remizat, scor 1-1 cu locul 11 din Rusia, FC Anzhi.

Şi la amicalul de azi antrenorul Flavius Stoican a încercat să trimită pe teren întregul lot pe care îl are la dispoziţie, împărţind jucătorii în două echipe şi efectuând schimbări doar forţat de unele mici accidentări.
În prima parte a meciului au fost trimişi pe teren din primul minut Răzvan Stanca – Denis Brînzan, Cornel Ene, Florin Ilie, Sorin Bușu, Ionuţ Zaina, Daniel Stana (min. 15 Laurenţiu Tudor), Adelin Pîrcălabu, Bogdan Dănăricu, Rodemis Trifu (min. 33 Cătălin Hlistei), Daniel Mărgărit.
Stana şi Trifu au ieşit din cauza unor probleme medicale care nu s-au dovedit a fi grave, ei fiind înlocuiţi de Tudor şi Hlistei. În partea a doua a meciului au fost trimişi pe teren: Daniel Popescu (min. 70 Răzvan Negrilă) – Ionuţ Trocan, Ionuţ Tătaru, Ionuţ David (min. 55 Cătălin Hlistei), Cosmin Mihai, Laurenţiu Tudor (min. 55 Ionuţ Zaina, min. 75 Yasin Hamed), Erico da Silva, Olivian Surugiu, Paul Păcurar, Dragoş Firţulescu, Gabriel Dodoi.
Scorul a fost deschis de ruşii de la Krylya în urma unui penalti dictat de arbitru în minutul 38, Pandurii egalând tot dintr-un penalti în minutul 43 prin Pîrcălabu. Din minutul 50 Krylya a preluat conducerea pe tabelă dar până la final Pandurii au reuşit să egaleze prin golul marcat de Surugiu, de la aproximativ 12 metrii, după ce Yasin Hamed a întors un balon din tuşă în careu.

„Ca şi nivel suntem în creştere, sper să facem lucruri din ce în ce mai bune, sunt încrezător în aceşti tineri şi în toţi jucătorii din lot, chiar dacă unii dintre ei nu mai sunt copii, cu toţii au acum nevoie de încredere, pentru că Liga I oferă celor care nu au jucat foarte multe meciuri oportunitatea de a demonstra că pot să fie la un nivel bun şi pot să joace de la egal la egal cu celelalte echipe care sunt bine cotate sau, ca să zic aşa, mai omogene decât noi. Nu e uşor să facem o echipă omogenă din jucători care nu au evoluat prea mult împreună sau deloc, ştie toată lumea că e greu dar, important este că eu cred că într-un timp relativ scurt putem să fim într-adevăr o echipă! Din punctul meu de vedere, cred că o echipă poate să dărâme individualităţile de la celelalte echipe, Vorbesc din punct de vedere al grupului, şi chiar dacă alte echipe sunt ca şi omogenitate peste noi, la momentul acesta eu cred că într-un timp scurt putem să ne batem de la egal la egal cu acele echipe. Nu e uşor, dar nu este nici imposibil să facem o echipă bună! Nu este o reţetă a succesului care să spună că îţi trebuie o anumită perioadă de timp dar cu cât timpul e mai lung ai şi şanse mai mari de reuşită. Suntem într-o situaţie în care timpul ne presează, dar asta nu înseamnă că ne dăm bătuţi”, a declarat antrenorul Flavius Stoican.

Pandurii Târgu Jiu – Krylya Sovetov Samara 2-2 (1-1)
Pandurii – rep. I: Stanca – Brînzan, Ene, Ilie, Bușu , Zaina, Stana (min. 15 Tudor), Pîrcalabu, Dănăricu, Trifu (min. 33 Hlistei), Mărgărit.
Pandurii – rep.II: Daniel Popescu (min. 70 Răzvan Negrilă) – Trocan, Tătaru, David (min. 55 Hlistei), Cosmin Mihai, Tudor (min. 55 Zaina, min. 75 Yasin Hamed), Erico da Silva, Surugiu, Păcurar, Firţulescu, Dodoi.
0-1: Min. 38, Kryilya a deschis scorul din penalti prin Berat Sadik
1-1: Min. 43: Pandurii a egalat din penaltiul executat de Pîrcălabu
1-2: Min. 50: Kryilya a înscris prin Gianni Bruno
2-2: Min. 76: Gol Pandurii, a înscris Surugiu din pasa lui Hamed

Du-te sus

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Politica de utilizare a Cookie-urilor

Cookie-urile sunt fișiere mici de text care sunt stocate pe computer, tabletă sau telefon mobil atunci când vizitezi un website. Cookies sunt standard industrial si sunt folosite de cele mai multe site-uri, inclusiv de cele administrate de noi, usurand accesul permament al unui utilizator la un site. Aceasta tehnologie ne permite sa adaptam siteul la nevoile dvs. Daca nu doriti informatii colectate prin utilizarea de Cookies, exista in multe browsere un procedeu simplu care va permite sa respingeti sau sa acceptati caracteristicile/functiile Cookies. Dar va rugam sa retineti ca Cookies ar putea fi necesare pentru a va putea furniza anumite facilitati ale serviciilor noastre online.

Google Analytics este instrumentul de analiză care ajută proprietarii de site-uri și de aplicații să înțeleagă cum interacționează vizitatorii cu proprietățile lor. Google Analytics poate folosi un set de cookie-uri pentru a culege informații și pentru a raporta date statistice privind utilizarea site-ului, fără a trimite la Google date care identifică vizitatorii.

„euCookie” este un cookie prin care retinem daca utilizatorul a acceptat modul de utilizare al cookie-urilor.

panduriics.ro foloseste cod pentru monitorizarea traficului oferit de trafic.ro.

Puteti evita cookie-urile schimband setarile browser-ului dumneavoastra. De asemenea puteti sterge cookie-urile existente. Va rugam sa cititi in sectiunea “ajutor “ a browserului cum sa procedati pentru a afla mai multe despre cookies, inclusiv cum sa vedeti setarile acestora si modul de a le gestiona si a le sterge.

Închide