Mihai Roman e în formă ! Atacantul adus de Pandurii Târgu Jiu în această vară de la Săgeata Năvodari, a reuşit să marcheze unicul gol al echipei noastre în partida cu Petrolul Ploieşti, gol care a adus în cele din urmă un punct în clasament. Roman a urmărit perfect o minge respinsă în faţă de Cobrea după şutul lui Răduţ şi a înscris din 6 metri în chiar debutul partidei. Atacantul de 22 de ani e la al doilea gol oficial din acest sezon după cel reuşit la meciul de pe teren propriu cu FC Viitorul, încheiat de asemenea cu scorul de 1-1. Mihai Roman şi-a dovedit forma bună prin care trece momentan şi în amicalul cu SCM Argeşul Piteşi, disputat la Curtea de Argeş şi în care a înscris de 4 ori. Mihai Roman este urmat în clasamentul celor mai buni marcatori de la Pandurii Târgu Jiu de Shalaj, Buleică şi Matulevicius, toţi cu câte un gol în acest sezon în Liga 1. „Păcat că nu am reuşit să câştigăm cu Petrolul, cred că ne-a lipsit şansa. Sunt dezamăgit că nu le-am adus suporterilor o victorie pe teren propriu. Sper să mergem la Astra şi să câştigăm”, a declarat Mihai Roman după meciul cu Petrolul Ploieşti.
Tagged with: goluri mihai roman Pandurii