Pandurii Târgu Jiu va juca în 16-imile Cupei României contra echipei Şoimii Pâncota. Adversarul nostru din Cupă evoluează în prezent în seria a II-a a ligii secunde acolo unde a bifat două egaluri şi un eşec în startul noului sezon. Din lotul celor de la Şoimii Pâncota face parte şi un fost jucător al pandurilor, Adrian Rusu, fundaş ce a evoluat pentru echipa noastră între anii 2007 şi 2013 cu pauză de un sezon în care a jucat la FC Braşov sub formă de împrumut. Reîntâlnirea dintre pandurii şi Adi Rusu se va petrece însă doar în afara terenului şi asta din cauză că fundaşul de 30 de ani s-a accidentat la genunchi şi va rata duelul din Cupă. „Se pare că trebuie să mă operez, am ligamentul încrucișat anterior rupt. Dacă tot era să picăm cu o echipă de Liga 1, mă bucură foarte tare că sorții au ales așa. Mă leagă foarte multe amintiri plăcute și o mare parte din viața mea rămâne la Târgu Jiu. Mă bucur că mă reîntâlnesc cu foștii colegi și cu staff-ul tehnic de care am fost foarte atașat atunci când am lucrat împreună. Va fi o experiență frumoasă pentru mulți dintre colegii mei de aici. Mă bucur că sorții au ales așa”, a declarat Adi Rusu pentru sportingorj.ro. La echipa din judeţul Arad mai evoluează câţiva jucători ce au trecut prin Liga 1: Flavius Băd, Marius Mitu, Gabriel Siminic sau Casian Maghici. Antrenorul formaţiei din Pâncota este Dan Cuedan. Oficialii din Pâncota şi-au exprimat deja dorinţa ca meciul cu Pandurii să aibă loc pe stadionul local, o arenă de 2.000 de locuri dar totul se va decide în funcţie de programul televizărilor ce urmează a fi stabilit în cel mai scurt timp. Meciurile din 16-imile Cupei României vor avea loc între 23 şi 25 septembrie.
Rezultate Şoimii Pâncota sezon 2014-2015:
Cupa României:
3-1 după prelungiri (1-1 după 90 de minute) cu ACS UTA Bătrâna Doamnă în turul IV
3-2 (de la 0-2) cu ACS Poli Timişoara în turul V
Liga II:
1-1 cu CSM Râmnicu Vâlcea
0-2 la Metalul Reşiţa
1-1 cu FC Bihor Oradea