Jucătorii echipei a doua a clubului Pandurii au reuşit azi prima victorie în deplasare din noul sezon. Pandurii II s-a impus cu scorul de 2-1 în meciul disputat în deplasare cu Unirea Alba Iulia. Scorul a fost deschis în prima parte a jocului de echipa gazdă prin Culda care a marcat din penalti după un fault al portarului Negrilă asupra unui adversar. Jocul a fost apoi dominat de tinerii de la Pandurii care au ratat mai multe ocazii de a egala reuşind apoi, spre finalul jocului, în minutul 89 să egaleze cu ajutorul gazdelor care au trimis balonul în propria poartă prin Ioani după ce Roberto Dumitru a centrat iar Pirtea a deviat cu capul în piciorul adversarului. Golul victoriei echipei Pandurii a fost marcat tot de Pirtea în primul minut de prelungire arătat de arbitrul partidei. Pentru acest joc Pandurii II a beneficiat şi de serviciile jucătorilor tineri care se pregătesc cu prima echipă a clubului, Negrilă, Trocan, Pirtea, Trifu, Pîrcălabu şi Hlistei.
Pandurii II: Negrilă – Trocan, David, Brânzan, Miroiu – Pirtea, Tudor – Trifu, Pârcălabu, Hlistei – Gruia. Antrenor Cristi Popescu.
Au mai jucat: Tudoran, Roberto Dumitru, Vodă, Amir Hemidi.