Pandurii II Târgu Jiu s-a reunit azi în vederea reluării antrenamentelor după ce jucătorii au avut o lună de vacanţă. Echipa a doua a început pregătirea pentru noul sezon cu 20 de tineri jucători care se pregătesc sub comanda antrenorului Cristi Popescu. La şedinţa de pregătire au fost convocaţi foarte mulţi tineri de la grupele de juniori, inclusiv de la juniorii Under 17 care au câştigat recent Cupa României la grupa lor de vârstă. O serie dintre tinerii care s-au antrenat cu Pandurii în cantonamentul din Slovenia au rămas în lotul primei echipe, printre aceştia numărându-se portarul Răzvan Negrilă precum şi jucătorii Gabriel Mărgărit, Adelin Pîrcălabu şi Daniel Trocan.
Antrenamentele au loc pe terenul de la Rovinari, acolo unde echipa a doua dispută meciurile de pe teren propriu. Programul echipei a doua va continua cu antrenamente la Rovinari, în următoarele zile fiind programată şi vizita medicală la Clinica de Medicină Sportivă din Craiova. Directorul sportiv al echipei a doua, Viorel Cioară, a precizat că Pandurii II va efectua şi anul acesta un stagiu de pregătire în Serbia, în perioada 27 iulie – 7 august.