Juniorii clubului Pandurii s-au calificat în semifinalele Cupei României după ce ieri au învins, pe terenul de la Cărbuneşti, cu scprul de 2-1, pe ACS Poli Timişoara iar în prima fază a competiţiei au trecut în deplasare cu scorul de 3-0 de Ceahlăul Piatra Neamţ. Meciul de la Târgu Cărbunești din sferturile de finală cu Poli Timișoara a fost câştigat de gazde după o partidă disputată în care oaspeţii au fost cei care au deschis scorul în prima parte a jocului. După pauză însă juniorii pregătiţi de antrenorii Constantin Andriucă şi Sorin Vintilescu au revenit şi au egalat preluând apoi conducerea pe tabelă prin golurile marcate de Frățilescu și Gruia. „Am luat un gol pe jocul nostru bun, la o fază fixă, după un corner, un jucător și-a pierdut omul din marcaj și am primit gol la singura lor fază pe care au avut-o. Am dominat jocul cap-coadă, în repriza a doua am pus presiune, am stat mai bine fizic și am reușit să întoarcem rezultatul. La pauză le-am spus jucătorilor că nu aceea era valoarea lor, că pot câștiga meciul, că sunt mai buni ca joc, tehnic, tactic, la orice sunt peste ei. Au întors scorul, acesta putea fi mult mai mare, dar importantă este calificarea”, a declarat după meci antrenorul Constantin Andriucă. În meciul cu ACS Poli Timișoara de la Târgu Cărbunești cei doi antrenori Constantin Andriucă și Sorin Vintilescu au mizat pe următoarea formaţie: Ad. Popescu – Goșa, Cocîr, Frățilescu, Almic – Copiluș, Bogatu, Cojocaru, Dragu, Cioiu, Gruia. Au mai jucat: Semen, M. Alexandru, S. Popescu, Istrate, Măicăneanu.
Începând de astăzi juniorii vor relua antrenamentele în vederea meciului din semifinale, după ce dimineaţă echipa a avut programată recuperarea după meciul disputat ieri.
Juniorii Under 17 au avut evoluţii bune în acest an, după ce au încheiat sezonul pe locul patru în clasament şi au reuşit să se menţină în Liga Elitelor şi pentru sezonul viitor. De asemenea, locul ocupat în clasamentul final le-a permis să se califice şi în cea de-a doua competiţie a FRF, Cupa Românie, organizată pentru prima dată la nivelul Ligii Elitelor. Antrenorul Constantin Andriucă a remarcat evoluţiile bune ale echipei pe final de sezon, calificarea în semifinale datorându-se formei bune a echipei: „În ultimele meciuri de campionat nu am avut decât o înfrângere, în deplasare la Ardealul Cluj, și acolo după ce am condus la pauză și ne-au bătut cu 2-1 cu gol marcat în ultimul minut de joc”. Astăzi va avea loc, la Federaţia Română de Fotbal, tragerea la sorţi pentru stabilirea locului de desfăşurare a semifinalei Cupei României în care Pandurii Târgu Jiu va întâlni CSU Craiova.