Preşedintele Narcis Răducan a participat astăzi la o întâlnire cu reprezentanții în Adunarea Generală a Asociaților clubului Pandurii pentru a discuta o serie de probleme care necesită rezolvarea cu prioritate în vederea viitoarei participări a echipei în Europa League și a pregătirii noului sezon.
Cu această ocazie s-au identificat două aspecte esenţiale pentru continuarea activităţii de pregătire a echipei, după cum a explicat preşedintele clubului: „La întâlnirea neoficială a membrilor asociaţi ai clubului Pandurii, care a avut loc azi, şi la care au fost prezenţi preşedintele Consiliului Judeţean Gorj Ion Călinoiu, primarul municipiului Târgu Jiu Florin Cârciumaru, directorul general al CEO Laurenţiu Ciobotărică şi directorul general al ARTEGO Viorel David, am abordat două puncte esenţiale pentru participarea cu onoare în calificările pentru grupele Europa League şi continuarea normală a activităţii în sezonul viitor cu acelaşi obiectiv, accederea în play-off.
Prioritatea numărul 1 este securizarea jucătorilor, ţinând cont de faptul că suntem la limita regulamentului în ceea ce priveşte plata salariilor către jucători precum şi formarea lotului pentru sezonul următor dar şi prelungirea contractului cu staff-ul tehnic condus de Edi Iordănescu, unul dintre vectorii principali ai performanţei din acest sezon – calificarea de pe podium în cupele europene.
Punctul numărul 2 discutat azi l-a constituit viziunea şi strategia clubului pe termen mediu şi lung. Prin atragerea unui nou partener, o eficientizare a costurilor, prin implicarea tuturor asociaţilor sau cu sprijinul autoritatilor locale şi prin valorificarea noului stadion, începând din februarie 2017, putem menţine echipa fanion a oraşului Târgu Jiu în elita fotbalului românesc!
Suntem într-o situaţie de răscruce, iar abordarea fermă a acestor repere din partea membrilor asociaţi ne va da continuitatea dorită de suporterii nostri. Am încredere în echipă în vederea partidei pe care o va susţine mâine în compania campioanei României, că vom consolida pozitia a 3-a în clasament, şi că va urma o vară fierbinte, sper eu cu decizii inspirate, aşa cum s-a întâmplat şi vara trecută.”