Echipa a doua a clubului Pandurii Târgu Jiu a înregistrat o victorie şi un rezultat de egalitate în ultimele două etape din campionatul ligii a treia.
În etapa a 24-a, Pandurii 2 a învins pe teren propriu echipa clasată pe locul doi la momentul respectiv, Metalurgistul Cugir, una dintre echipele care au ca obiectiv promovarea în liga a doua. Scorul partidei disputate pe terenul de la Rovinari a fost 3-2, prin două goluri marcate de Predescu şi un autogol al oaspeţilor.
Ieri, în meciul din etapa a 25-a al Ligii a treia, echipa antrenată de Claudiu Mocioi a remizat în meciul disputat în deplasare cu CSM Lugoj, golul echipei Pandurii fiind marcat de Cocină. Antrenorul Claudiu Mocioi a apreciat că rezultatul este unul foarte bun în condiţiile ăn care o serie de jucători de bază din lot au lipsit, şi s-a apelat la o serie de tinerii de la grupele de juniori pentru acest meci. Pîrcălabu, Dănăricu, Tudor şi Şendroiu au lipsit motivat pentru că au participat la Campionatului Naţional Universitar alături de echipa UCB Târgu Jiu şi au lipsit, de asemenea, Pârvulescu și Trocan care sunt accidentați. Echipa trimisă pe teren i-a avut în cpmponență pe: Oprița (1997), Celea, Negrescu, Brânzan (1997), Miroiu (1997), David, Cioiu (1999), Cocină, Predescu, Hemidi (1997), Mărgărit (1997). Vodă de la grupa de Juniori A a clubului Pandurii a debutat azi la Pandurii 2 iar Cioiu, de la grupa de Juniori B a clubului, a jucat primul său meci ca titular la echipa a doua.
Rezultate etapa a 24-a
ACSO Filiaşi – Minerul Motru 3-0
Pandurii II Târgu Jiu – Metalurgistul Cugir 3-2
FC Hunedoara – Millenium Giarmata 1-1
Naţional Sebiş – ASU Poli Timişoara 3-1
CNS Cetate Deva – CS U Craiova II 2-0
Performanţa Ighiu – Măgura Cisnădie 2-0
CS Ineu – Nuova Mama Mia Becicherecu Mic 2-0
Rezultatele etapei a 25-a
Vineri, 29 Aprilie
CSM Lugoj – Pandurii II Târgu Jiu 1-1
Metalurgistul Cugir – FC Hunedoara 4-0
Millenium Giarmata – Naţional Sebiş 1-3
ASU Poli Timişoara – Performanţa Ighiu 5-1
Măgura Cisnădie – CS Ineu 0-0
Nuova Mama Mia Becicherecu Mic – CNS Cetate Deva 0-0
Minerul Motru – CS U Craiova II 0-7
Clasament seria a IV-a
1. ASU Poli Timişoara 52
2. Performanţa Ighiu 50
3. Metalurgistul Cugir 48
4. Naţional Sebiş 43
5. FC Hunedoara 35
6. CNS Cetate Deva 34
7. CSM Lugoj 33
8. Nuova Mama Mia Becicherecu Mic 32
9. Pandurii II Târgu Jiu 32
10. Măgura Cisnădie 30
11. CS Ineu 28
12. CS Universitatea Craiova II 24
13. ACSO Filiaşi 19
14. CS Minerul Motru 18
15. Millenium Giarmata 15
Liga 3 / Program Etapa 26
Sâmbătă, 07 Mai
Pandurii II Târgu Jiu – ACSO Filiaşi 18:00
FC Hunedoara – CSM Lugoj 18:00
Naţional Sebiş – Metalurgistul Cugir 18:00
Performanţa Ighiu – Millenium Giarmata 18:00
CS Ineu – ASU Poli Timişoara 18:00
CNS Cetate Deva – Măgura Cisnădie 18:00
U Craiova II – Nuova Mama Mia Becicherecu Mic 18:00