Pandurii Târgu Jiu solicită Ligii Profesioniste de Fotbal schimbarea programării jocului din etapa a 24-a a Ligii I, dintre ASA Târgu Mureş şi Pandurii Târgu Jiu, programat iniţial vineri 12 februarie, ora 20:30, la o dată ulterioară, în conformitate cu articolul 12 din ROAF.
Solicitarea îndreptăţită a clubului Pandurii este motivată de prezenţa în aceste zile a patru jucători din lotul de bază la echipa naţională, Cristi Săpunaru, Ioan Hora, Mihai Răduţ şi Adrian Ropotan, jucători pe care antrenorul Edward Iordănescu nu s-a putut baza în pregătirea acestui joc oficial, în timp ce adversarul din această etapă, ASA Târgu Mureş, nu a avut nici un jucător convocat la lotul naţional şi beneficiat de întreg lotul disponibil pentru pregătirea meciului.
Chiar dacă se vor alătura de luni lotului echipei Pandurii, integrarea jucătorilor reveniţi de la echipa naţională se va face destul de târziu şi pe un fond de oboseală în exces, având în vedere faptul că Pandurii Târgu Jiu se va deplasa la Târgu Mureş joi 11 februarie iar echipa naţională susţine ultimul joc amical sâmbătă 6 februarie. La fel ca şi în partea de final a pregătirii, Pandurii Târgu Jiu nu se poate baza, pe lângă cei patru jucători convocaţi la echipa naţională, nici pe alţi jucători din lotul de bază care se confruntă cu probleme medicale precum Vasiljevik, Erico da Silva, Droppa şi Mrzljak, alţi doi jucători fiind suspendaţi pentru acest meci.
Preşedintele clubului Pandurii, Narcis Răducan, face apel la înţelegere din partea LPF în vederea reprogramării acestei partide într-o altă zi decât cea de vineri: „Nu vrem ca, din situaţia de a ajuta echipa natională, să ajungem să fim cea mai dezavantajată echipă din Liga 1. Rugăm pe această cale să ni se acorde înţelegere în demersul nostru de a reprograma meciul din etapa a 24-a cu ASA Târgu Mureş, în limita posibilităţilor, mai târziu decât ziua de vineri, pentru că ne vin foarte târziu jucătorii de la echipa naţională, iar vineri noi deja trebuie să jucăm primul meci al etapei, în timp ce adversarul nostru din această etapă nu a avut nici un jucător convocat la echipa naţioanală. E vorba de patru jucători din lotul echipei noastre care fac parte dintre cei 11 titulari, adică enorm în economia partidei”.