Mijlocasul ofensiv al echipei Pandurii, Valentin Munteanu, a fost exclus din lot pe termen nelimitat, de către antrenorul Edi Iordănescu pentru nerespectarea programului de refacere din cantonamentul din Spania.
Munteanu este unul dintre jucătorii promovaţi chiar de către antrenorul Edi Iordănescu la Liga 1 din ligile inferioare. Preşedintele Narcis Răducan a explicat excluderea din lot a jucătorului precizând că astfel de acte de indisciplină nu vor fi tolerate la Pandurii: „Nu există toleranţă faţă de actele de indisciplină indiferent de numele jucătorului, iar cine nu se adaptează modului de lucru impus de către Edi Iordănescu se autoelimina. Analizăm în perioada următoare ce decizie vom lua în privinţa lui Valentin Munteanu”.