Preşedintele clubului Pandurii Târgu Jiu, Narcis Răducan, a semnat azi contractul cu noua achiziţie a clubului, mijlocaşul ofensiv Liviu Antal, apreciind calităţile acestuia de evolua pe mai multe posturi din atac: „Suntem foarte bucuroşi că am semnat contractul cu Liviu Antal care a considerat că face un pas înainte în carieră. Este fostul golgheter al Ligii I, fost campion cu Oţelul, îl cunosc foarte bine, Edi la fel îl cunoaşte bine pentru că l-a avut în lot la FC Vaslui. Am reuşit să îl împrumutăm gratis până în vară, cu opţiunea de a prelungi acest împrumut. Ne-am îmbunătăţit astfel compartimentul ofensiv şi ne-am mai liniştit puţin pentru că postul lui Hora şi al celorlalţi jucători din atac este dublat acum. Antal poate evolua pe toate cele patru poziţii din atac ceea ce îi va da desigur o libertate lui Edi, în funcţie de momentul jocului să facă o schimbare. Ne bucurăm că şi Wellington dă semne de revenire, a făcut o partidă foarte bună în meciul cu Sparta Praga şi ne-am mai liniştit puţin pentru că suntem conştienţi de echilibrul acestui minicampionat care urmează şi orice forţă proaspătă este binevenită”.
Preşedintele a mai precizat că transferul lui Antal este realizat după o reţetă financiară avantajoasă pentru clubul Pandurii: „Ceea ce este foarte bine pentru noi este că şi reţeta financiară este una foarte bună. E normal, Antal câştigă foarte mult în Israel iar noi vom prelua doar 25 % din salariul său iar restul vor plăti în continuare israelienii, deci este un succes pe toate planurile. Are şi un profil de lider, în ultimul timp cât a jucat la Vaslui a fost căpitan şi dacă tot am impus regula aceasta să aducem căpitani în această iarnă la Pandurii, iată că a mai venit un căpitan. Sunt convins că şi Antal, ca orice jucător român, are uşa deschisă şi la naţională şi doar evoluţiile sale îl pot duce acolo. Nu este simplu, este concurenţă mare acolo în atac dar depinde de fiecare. Antal este şi un jucător mobil, în sistemul în care joacă Pandurii acum”.
Liviu ANtal se pregăteşte deja de câteva zile cu Pandurii în cantonamentul din Spania şi mâine va putea fi trimis pe teren în meciul amical pe care Pandurii îl susţine la Jerez cu Dinamo Moscova.