Pandurii Târgu Jiu nu a avut jucători noi în lotul prezent la reunirea de ieri de la Bucureşti dar conducerea clubului împreună cu staff-ul tehnic a conturat deja o strategie pentru transferurile din această iarnă. Antrenorul Edi Iordănescu a precizat că doreşte jucători de calitate şi că nu vor fi multe transferuri. Preşedintele Narcis Răducan a explicat că se doreşte transferul unor jucători care au evoluat deja în prima ligă: „Dorinţa lui Edi este să încercăm pe cât posibil, să luăm jucători care au evoluat în prima ligă, nu neapărat în ultimul an, jucători care deja ştiu ce înseamnă fotbalul din Liga I. Sigur, dacă nu găsim vom încerca şi vom risca şi cu jucători care nu au jucat încă în România. Dar este foarte scurtă perioada de adaptare, sezonul va fi relativ scurt, doar trei luni, şi atunci ar fi un perfect dacă am elimina gradul acesta de risc care apare când vine un jucător din afara ţării”.
În ceea ce priveşte plecările din lotul actual, preşedintele a precizat că au fost o serie de discuţii dar nu se doreşte în această perioadă să se renunţe la jucătorii care au confirmat: „Avem discuţii şi să vindem dar am încercat să le ţinem deoparte până acum, pentru că ne-am propus, împreună cu acţionarii clubului, să facem performanţă şi să ne situăm cât mai sus în clasament. În condiţiile în care dăm drumul la unu sau doi jucători, dintre cei mai buni, ne diminuăm aceste şanse. Săpunaru îşi doreşte foarte mult să facă performanţă anul acesta la noi la Pandurii şi să joace până în vară când termină contractul, există şi perspectiva de a merge la un campionat european şi atunci are nevoie ca în ultimele luni până la Campionatul European să se antreneze şi să joace în mediul în care s-a simţit bine. Şi el intră în categoria jucătorilor care au dus greul de când a venit la echipă şi acest lucru s-a văzut clar. Hora este probabil cel mai curtat jucător de la noi, dar aşa cum am spus, după discuţia pe care am avut-o cu acţionariatul clubului şi cu staff-ul tehnic, a rezultat ideea de a încerca să ne clasăm cât mai sus la finalul sezonului. În condiţiile în care ai da golgheterul echipei şi cel mai bun pasator ar fi greu să păstrezi ritmul. De aceea, pe cât posibil, încercăm să ignorăm ofertele care vin”.