Lotul echipei Pandurii Târgu Jiu se va reuni luni 11 ianuarie la Bucureşti, jucătorii urmând să se întâlnească cu staff-ul tehnic la ora 13:00 la Hotel Phoenicia. La reunire vor fi prezenţi jucătorii care au făcut parte din lot în prima parte a campionatului, mai puţin cei care au reziliat contractele cu Pandurii Târgu Jiu înaintea finalului de an, respectiv Abdelaziz Khalouta şi Ezequiel Filipetto, urmând ca în lot să mai fie cooptaţi pentru stagiul de pregătire şi tineri jucători de la echipa a doua.
Primul antrenament din noul an este programat mâine seară, la ora 17:30 pe terenul din Buftea, acolo unde echipa se va pregăti până la plecarea în stagiul de pregătire din Spania. Miercuri jucătorii sunt programaţi să efectueze vizita medicală iar joi echipa se va deplasa spre Cadiz unde va efectua pregătirea centralizată de iarnă.
ACTIVITĂŢI MASS MEDIA
Accesul reprezentanţilor mass-media la reunirea lotului de la Hotel Phoenicia va fi permis între 13:00 şi 13:45 precum şi primele 15 minute la antrenamentul care este programat mâine, de la ora 17:30, pe terenul de la Buftea. Reprezentanţii mass-media pot obţine relaţii suplimentare la numărul de telefon 0747 505 721.