Michal Gliwa, portarul polonez al pandurilor, a vorbit despre startul de sezon al echipei noastre în stagiunea 2014-2015. „Într-adevăr, sunt dezamăgitoare rezultatele. Dar, în opinia mea, Pandurii este o echipă foarte bună. Pentru că avem jucători valoroși, însă nu am avut deloc noroc până acum. Mai ales când jucăm acasă, ne creăm ocazii de gol, dar nu știu de ce nu reușim să și marcăm. Mai toate echipele care au venit aici la Târgu Jiu s-au apărat și au mizat doar pe contraatac, și CFR, și Ceahlăul, și Viitorul. Poate că ar fi fost mai bine dacă am fi jucat împotriva unor echipe ce practică un fotbal mai deschis”, e de părere portarul sosit în iarnă la Pandurii din Polonia. Gliwa e de părere că Pandurii va obţine prima victorie din Liga 1 din acest sezon vineri la Mediaş. „Poate că Gaz Metan Mediaș nu mai este aceeași echipă ca în sezonul trecut, dar am văzut și ultimul lor meci din campionat, când au pierdut clar la Cluj, deși au condus cu 1-0, și cred că a rămas în continuare o echipă solidă, periculoasă la fazele fixe. Am observat asta și când am jucat cu ei în Cupa Ligii. Totuși, Pandurii este o echipă mai bună decât Mediaș, deci cred că vom câștiga vineri. I-am bătut deja, sper să o facem din nou, chiar dacă niciun meci nu seamănă cu altul.”
3 – portari de valoare are Pandurii Târgu Jiu în lot: Stanca, Gliwa şi Mingote
„Chiar mi-aș dori să am pe toate posturile din echipă concurența pe care o am în poartă. Cred că e de departe cel mai bine acoperit post la Pandurii.” Petre Grigoraş, antrenor Pandurii Târgu Jiu